Pe cont propriu > Ce înseamnă telefonul pentru tine?
Fiecare vede o pisică, dar o vede într-un mod diferit. Acest lucru ne încurajează să învățăm că, chiar și atunci când credem că știm de unde vine o altă persoană, nu suntem în locul ei.
Nomofobia
Profesorii se confruntă zilnic cu situații conflictuale în care surprind elevi folosind telefonul mobil în timpul orelor de curs. Atunci când sunt somați să pună telefonul pe catedră sau să înceteze a îl mai folosi, au reacții destul de agresive, ridică tonul, gesticulează excesiv, folosesc un limbaj nepotrivit și nu își pot controla manifestările. După ce se calmează și se poate discuta cu ei, aflați că de fapt ei nu se pot dezlipi de telefon și că le este teamă să se deconecteze de la lumea virtuală, cu alte cuvinte manifestă semne de NOMOFOBIE sau NO MObile PHone PhoBIA. Acesta este un termen folosit pentru a descrie o tulburare anxioasă în care oamenii au o teamă de a se deconecta de la telefonul mobil.
Termenul nomophobia a fost introdus de Serviciul Poștal din Regatul Unit în 2008 în urma unui studiu care a evaluat tulburările de anxietate apărute ca urmare a utilizării excesive a telefoanelor mobile. Studiul a constatat că aproape 53% dintre britanicii care au folosit telefoanele mobile s-au declarat a fi fost îngrijorați atunci când și-au pierdut telefonul mobil, când au rămas fără baterie sau credit sau când nu au avut acoperire de rețea. La compararea nivelurilor de stres s-a constatat că nivelul de anxietate experimentat de un nomofob este asemănător agitației unei mirese într-o zi de nuntă. Utilizatorii nomofobi au declarat că atunci când își țin telefonul mobil în mână se simt ca și cum nu ar fi singuri, ca și cum ar fi însoțiți.
În prezent, modalitățile de tratament sunt foarte limitate din cauza conceptului manifestării relativ nou. În orice caz, modalitățile de tratament, ca și terapia cognitiv-comportamentală, combinată cu intervenții farmacologice, promit rezultate. O altă modalitate de tratament, numită Terapia realității, se concentrează pe acele comportamente pe care le pot cultiva în locul utilizării telefonului mobil (grădinărit, pictat, joacă etc.). În acest sens, construirea unui proiect de intervenție psihoterapeutică ar trebui să includă câteva etape elementare pe care utilizatorul nomofob să le parcurgă pe rând, fiind mereu conștient de deprinderile sănătoase pe care și le construiește:
Începerea programului prin scrierea răspunsului la întrebarea ”Ce înseamnă telefonul pentru tine?”;
Schimbarea imaginii de fundal a telefonului într-una care să îi motiveze să facă altceva: ”GET THINGS DONE!” sau ”YOU AGAIN!?”;
Planificarea utilizării telefonului prin setarea unei alarme care să îi anunțe că au depășit timpul de navigare;
Blocarea telefonului între anumite perioade de timp cu o aplicație care să le permită doar să răspundă și să formeze apeluri în caz de urgență;
Dezactivarea notificărilor atunci când lucrează;
Instalarea jocurilor doar pe calculator, nu pe telefon;
Ocuparea timpului cu alte activități care îi pasionează și lăsarea telefonului în altă cameră;
Monitorizarea timpului petrecut pe telefon într-o zi și programarea de atenționări și limitări;
Ieșiri cu prietenii lăsând telefonul acasă;
Înlocuirea vorbitului la telefon cu vorbitul față în față;
Înlocuirea utilizării telefonului cu alte activități: citit, pictat, activități sportive, plimbare cu bicicleta, stat mai mult în natură etc.
Carmen Neagu, profesor & psiholog
Ce nu se vede: știința despre rănile școlii
3.749 de fete afro-americane și latino din liceele publice din Chicago au participat, timp de patru luni, la Working on Womanhood (WOW), un program de consiliere de grup, trauma-informed, desfășurat săptămânal, cu teme centrate pe identitate, autocontrol, relații, intenție și durere.
🔍 Ce s-a schimbat?
Participantele au avut, în medie, 4.6 sesiuni de consiliere în 16 săptămâni.
Fetele care au participat la WOW au înregistrat:
scădere cu 22% a simptomelor de PTSD, măsurate prin scală standardizată
diminuare semnificativă a simptomelor de depresie și anxietate, chiar și după ce au fost controlate variabile socioeconomice
rezultate mai bune la capitolul reglare emoțională și sens personal
Efectele s-au menținut pe termen lung (la reevaluare după 8 luni), în special la participantele cu simptomatologie severă la început.
🧭 De ce e important acest studiu:
E un randomized controlled trial, adică una dintre cele mai riguroase forme de evaluare științifică.
Intervenția este cultural-responsive, adică adaptată pentru contextul, vocea și nevoile fetelor participante.
Este scalabilă: predată de consilieri școlari formați, integrată în orarul școlii.
📚 Publicat în Science Advances (2023), studiul oferă nu doar cifre, ci și speranță ancorată în practică: acolo unde elevele au fost ascultate, unde au fost privite nu doar prin ceea ce fac, ci și prin ceea ce au trăit, lucrurile s-au mai așezat.
Să vedem și factorii psihologici care ne pot oferi protecţie față de necazuri și suferinţă. A te gândi la tine însuți merge mână în mână cu o altă capacitate psihică extrem de importantă: atenția. Gestionarea atenției este una dintre cele mai semnificative abilități umane cu impact direct asupra eficienței soluțiilor și asupra performanței. Câte nenorociri nu se întâmplă dintr-o clipă de neatenție! Și cu o singură clipă de atenție se poate evita o catastrofă. În rest, orice progres, orice dezvoltare necesită concentrarea atenției și modularea acesteia pe termen lung. De aceea, capacitatea de a menține și folosi atenția este unul dintre cei mai semnificativi factori de protecție psihologică. A da atenție mecanismelor psihice proprii face posibilă conștientizarea, adică aducerea unor informații despre noi înșine din zona automată, inconștientă, în planul clarității și al operării cu informația în acord cu scopul avut, cu contextul în care ne aflăm, cu oamenii cu care relaționăm.
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
Întrebările deschise
Pentru a fi curioși, educatorii ar trebui să evite întrebarea directă „De ce ai făcut asta?”. În schimb, puneți alte întrebări deschise, întrebări care solicită mai mult decât un răspuns Da sau Nu. Aceste întrebări vor ajuta personalul școlii să înțeleagă mai bine motivele din spatele acțiunilor elevilor. Iată câteva exemple:
• „Ajută-mă să înțeleg ce s-a întâmplat aici. Poți să spui de la început?”
• „Te ascult; spune-mi mai multe.”
• „Ce simțeai atunci? Ce simți acum?”
• „Știi ce anume a făcut ca sentimentele tale să fie atât de intense de data aceasta? Sau ce anume te-a făcut să nu simți aproape nimic?”
• „Ce gânduri aveai atunci? Ce gânduri ai acum?”
• „Ce înseamnă asta pentru tine?”
• „Ce crezi că face asta important pentru tine?”
• „Când faci asta, ce te aștepți să se întâmple în continuare?”
• „Cred că înțeleg de ce ai vrea să faci asta – ai vreun motiv să nu o faci?”
• „Cum crezi că ar fi pentru tine dacă nu ar funcționa așa cum vrei?”
• „Cred că înțeleg acum. Mai este ceva ce îmi scapă?”
Este important ca educatorii să pună întrebări fără a avea un scop ascuns. Scopul nu este acela de a ține prelegeri și nici de a găsi o ocazie pentru a explica punctul de vedere al educatorului sau de a încerca să schimbe părerea elevului. În schimb, profesorii și ceilalți membri ai personalului ar trebui să fie cu adevărat deschiși către o nouă perspectivă. În același timp, trebuie să fim pregătiți pentru faptul că elevii pot avea o înțelegere limitată a semnificației acțiunilor lor, fără a presupune că acest lucru înseamnă că elevii încearcă să ascundă ceva de noi. Unii tineri grav traumatizați au o conștientizare redusă sau chiar nulă a vieții lor interioare. Este posibil să nu înțeleagă intențiile din spatele acțiunilor altora și este posibil să nu înțeleagă nici propriile motivații. Când răspund în mod repetat la întrebări cu „Nu știu”, probabil spun adevărul.
Dacă un elev devine frustrat și nu poate răspunde la întrebările deschise, educatorii pot spune: „Nu sunt sigur că înțeleg încă, dar aș vrea să înțeleg. Putem continua să vorbim, ca să mă ajuți să înțeleg?” Aceasta este o întrebare închisă, dar este utilă pentru a arăta că îți pasă și că vrei să înțelegi, deoarece uneori tinerii traumatizați interpretează greșit lipsa de înțelegere ca semn că cealaltă persoană nu îi pasă sau nu vrea să înțeleagă. Exprimând dorința de a discuta mai mult despre situație, puteți preveni o ruptură în relație și dereglarea emoțională care o însoțește.
În general, curiozitatea ne ajută să ne înțelegem mai bine unii pe alții; este o abilitate importantă pe care trebuie să o predăm tinerilor. O carte excelentă pentru copii în acest sens este They All Saw a Cat, de Brendan Wenzel (2016). Fiecare animal din această carte frumos ilustrată vede o pisică, dar o vede într-un mod complet diferit. Acest lucru ne încurajează să învățăm o lecție importantă pentru noi toți, deoarece chiar și atunci când credem că știm de unde vine o altă persoană, nu suntem în locul ei. Presupunerile pot fi ușor incorecte și pot duce la rupturi cauzate de neînțelegeri. A rămâne curios și deschis către o nouă înțelegere ne poate ajuta să fim mai puțin critici sau judecători. Astfel, putem să ne apropiem mai mult de elevi, ceea ce este necesar dacă vrem să le înțelegem adevărurile. Adesea, motivul real al comportamentului unui elev nu este unul negativ, chiar dacă acțiunea în sine ne-ar putea face să credem acest lucru. Cu cât ascultăm mai mult pentru a înțelege, cu atât avem mai multe șanse să vedem că elevii fac tot ce pot pentru a se simți în siguranță, pentru a crea legături și pentru a se adapta ca urmare a traumelor din trecutul lor.
Speranță
🔮Astăzi eu sunt într-o stare de liniște și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Această meditație se concentrează pe îmbrățișarea Părților vulnerabile și rănite, lăsându-le să știe că există speranță pentru vindecare. Îi încurajează pe ascultători să fie conștienți de Părțile care reacționează la aceste Părți vulnerabile și să folosească abordarea Sistemelor Familiale Interne. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Titrarea și Pendularea pentru Regenerare în Sistemele Familiale Interne (IFS)
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. Descopăr cum să practic titrarea și pendularea pentru regenerare emoțională și somatică. Învăț să îmi extind fereastra de toleranță, să folosesc ancore de pendulare și să gestionez recuperarea în ritmul propriilor Părți. Progresul cătinel aduce transformări de durată. #sistemefamilialeinterne
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească. #traumadineducație #traumadinşcoli
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de creștere, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.