Pe cont propriu > Emoționalul unui om care predă
Pentru noi toți, istoria noastră timpurie ne afectează relațiile de astăzi, inclusiv pe cele pe care le avem cu elevii noștri.
De ce este educația dificilă?
Pentru că, cel care are ceva de predat trebuie să asigure conectarea cu cel căruia îi predă.
Doar în conexiune (totală sau măcar parțială) apare canalul prin care profesorul livrează elevului și apare modelarea.
Cum să deschidă conexiunea un profesor care nu înțelege conceptul?
Ce înseamnă să te deschizi?
Ce se întâmplă cu cei care nu pot face asta decât rațional, dar emoțional nu?
Emoționalul unui om care predă este răspunsul sincer a lui: Cine sunt eu în clipa asta în fața elevilor? Ce crede corpul meu despre asta, vrea sa fie aici sau nu? De ce mi-e rușine, mă simt impostor, am și tupeu, mă și mobilizez mintal obligându-mă să fiu profesor, deși multe părți din mine nu vor. De ce sunt și un om ok care a învățat, dar sunt și sabotat de aceste părți? Cine sunt eu în general? De câte ori m-am întrebat în viață asta și mai ales, ce răspunsuri am primit? Cum m-am simțit cu răspunsuri contradictorii din mine?
Profesorii și directorii de școli sunt invitați să completeze un chestionar pentru un studiu european derulat de Federația Europeană a Angajatorilor din Educație, care evaluează „gradul de deschidere și de pregătire al unităților de învățământ la implementarea soluțiilor de inteligență artificială (IA)”. Participarea este voluntară, anonimă și confidențială, iar datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri de cercetare: https://forms.gle/e3NEarJyJD2hVmSb9.
Cum pot părinții să fie corect informați și pregătiți să facă față provocărilor copilăriei și adolescenței?
Până pe 17 mai, în cadrul a 5 webinarii gratuite, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei va explora teme importante pentru părinții de astăzi și modurile în care pot susține sănătatea psihică a copiilor lor. Evenimentele sunt construite ca experiențe interactive și vizează subiecte variate care țin de înțelegerea sănătății mintale și a rezilienței, dinamica relației părinte-copil, recunoașterea posibilelor semne ale tulburărilor emoționale, identificarea resurselor și a sprijinului adecvat, și îngrijirea de sine a părinților.
Evenimentele vor fi susținute de Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte ISTT, și Marina Badea, PhD, psihoterapeut, iar calendarul lor poate fi consultat mai jos:
14 mai, 16:00 | Echilibrul dintre autonomie și susținere pentru copilul tău. Înscriere bit.ly/4lQlWvu
14 mai, 18:00 | Cum construim relații sănătoase cu copiii noștri. Înscriere bit.ly/4jVbVeR
16 mai, 15:00 | Semnele care îți spun că este nevoie de tine. Ghid de recunoaștere și intervenție pentru părinți. Înscriere bit.ly/4lRf2X4
16 mai, 17:00 | Când și unde cerem ajutor? Repere și resurse pentru părinți. Înscriere bit.ly/3YjC6Ul
17 mai, 9:30 | Cum îți (re)găsești starea de bine când ești părinte. Înscriere bit.ly/4iuTGM5
Să vedem și factorii psihologici care ne pot oferi protecţie fată de necazuri și suferinţă - căutăm în sfera emoţională, de gândire și de comportament.
În zona emoţională, principalul factor de protecție este capacitatea noastră de a simţi și a regla emoţii. Cine simte emoţii poate să fie mai adaptat și poate să găsească mai ușor soluţii. Cine nu simte, practic, nu are informații despre ce se potrivește pentru sine și pentru celălalt. Și atunci, în mod evident, se află în situaţii de vulnerabilitate. Nu doar să simţi, ci și să știi ce fel de emoţii sunt, adică să recunoști emoţiile, să le numeşti la tine și la alţii. Numirea, vorbitul despre emoţii, în gând cu tine însuţi sau cu altă persoană, ajută mult la reglajul lor datorită construirii de reţele neuronale suplimentare. De ce? Pentru că putem să modificăm intensităţile emoţionale după cum avem nevoie, când traversăm situaţii traumatice, este foarte important să putem să ne trăim emoţiile, inclusiv cele traumatice atunci când apar. Perlaborarea, adică integrarea eficientă a experienţei traumatice, depinde de recunoaşterea pierderilor, de trăirea emoţiilor dureroase până la consumarea lor, fără însă să rămânem captivi în ele (mai ales în ruşine și vinovăţie). Trăirea emoțiilor dureroase nu se poate face „la comandă". Durerea emoţională vine în „valuri” și este important să ne permitem aceste valuri, ba chiar uneori să le chemăm și să le oprim. Adică să ne permitem să avem perioade în care să exprimăm trăirile exact aşa cum le simţim și să ne organizăm viaţa în funcţie de ele. Pe măsură ce se diminuează, ne reluăm treptat ritmul și stilul de viaţă cunoscut. Aceste ,,valuri" au nevoie să fie îmbinate, împletite cu preocuparea și orientarea către activităţile care aduc plăcere, satisfacţie, împlinire. Evident că nu va fi ușor la început, pentru că simţurile vor fi usor amorţite, însă trebuie să păstrăm un soi de „normalitate", adică să avem o combinaţie de experienţe obișnuite în fiecare zi. Important este să vrem să simţim cât mai multe emoţii şi să vrem să ne recuperăm, să nu lăsăm viaţa să ni se întâmple, ci să simţim viaţa în cât mai diverse fațete ale ei. Asta înseamnă „să mergem mai departe", „să ne vedem de viaţă".
O redresare modestă a sănătății mintale
Timp de aproape un deceniu, erodarea sănătății mintale a adolescenților nu a dat semne de încetinire. Pe măsură ce anii treceau, din ce în ce mai mulți elevi se confruntau cu disperarea, gândurile turbulente și sinuciderea - suficient pentru a forța Academia Americană de Pediatrie să declare o urgență națională.
Dar cele mai recente date sugerează că am putea ajunge în sfârșit la un punct de cotitură. După o creștere prelungită a procentului de elevi care se simt în mod persistent triști sau fără speranță - vorbind de 42% în 2021, o creștere alarmantă de 12 puncte din 2013 - acest număr a scăzut modest la 40% în 2023. CDC a documentat tendințe similare în ceea ce privește gândurile suicidare - o creștere treptată de 5 puncte urmată de o scădere bruscă de 2 puncte - și tentativele de suicid, care au crescut cu 2 puncte înainte de a scădea cu 1 punct anul trecut.
În ciuda semnelor pozitive, trei din 10 elevi de liceu încă se luptă cu o sănătate mintală precară, cu adolescenți de sex feminin, nativi americani și LGBTQ care se descurcă mai rău decât colegii lor. „Mai avem încă mult de lucru”, spune Kathleen Ethier, director al Diviziei CDC pentru sănătatea adolescenților și a școlilor.
Există motive să credem că noua tendință ar putea persista. „Școlile sunt principalele locuri de furnizare a serviciilor de sănătate mintală pentru tineri”, conform unui studiu 2024, iar în ultimii ani acestea au mobilizat aproape un miliard de dolari din fondurile de ajutor Covid pentru a angaja consilieri suplimentari, conectând în același timp elevii de spitale și clinici - strategii-cheie care reprezintă „progrese pe care le putem valorifica”, sugerează Debra Houry, directorul medical al CDC.
Unul din cele mai importante 10 studii din domeniul educației din 2024
Dragi profesori, de care hârtii vreți să scăpați?
🍾Ești profesor și ai bibliorafturi întregi de hârtii de completat: procese verbale, comisii, standarde de calitate, fișe de activitate, registre, regulamente, strategii? Hai să le tăiem împreună. Scrie la Școala9 câte documente ai de completat și de care dintre ele consideri că te poți debarasa. Școala9 transformă o discuție de cancelarie într-o dezbatere națională, plecând de la soluțiile voastre.
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
Potrivit lui Siegel & Bryson (2012, 2014), unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru toți copiii, inclusiv pentru tinerii traumatizați, este să le oferim prezența noastră în relațiile cu ei, fiind dispuși să fim alături de ei în timp ce experimentează emoții, atât pozitive, cât și negative. De asemenea, este esențial să fim prezenți și să ascultăm în mod deschis, fără a judeca, atunci când tinerii aleg să își împărtășească poveștile cu noi. Acesta este și motivul pentru care compasiunea ca răspuns la suferință este, în cele din urmă, un sentiment plăcut atât pentru cel care primește, cât și pentru cel care oferă. Ca urmare, educatorii trebuie să încurajeze prezența în cadrul relațiilor conectate. Făcând acest lucru, contribuim la promovarea atenției, a capacității de a da un sens propriei vieți, a flexibilității, a învățării pe tot parcursul vieții și a unei vieți pline de bucurie atât pentru elevi, cât și pentru noi înșine. În cele din urmă, îmbunătățim rezultatele în materie de sănătate pentru toată lumea, chiar și pentru cei care au experimentat mai multe ACE-uri* Adverse Childhood Experience.
Acest tip de prezență necesită ca noi, ca educatori, să acordăm atenție propriilor noastre procese interne, deoarece modul în care am dat sens propriei noastre vieți, inclusiv experiențelor noastre timpurii de atașament și posibilelor istorii traumatice, are un impact asupra capacității noastre de a fi prezenți în relațiile actuale. Astfel, pentru noi toți, istoria noastră timpurie ne afectează relațiile de astăzi, inclusiv pe cele pe care le avem cu elevii noștri. Nu este atât de mult natura trecutului nostru care face cea mai mare diferență, deși un trecut traumatizant poate afecta cu siguranță adulții în moduri negative. Mai degrabă, ceea ce contează cel mai mult este măsura în care am dat sens vieții noastre și ne-am implicat în propria vindecare. Persoanele care au avut un atașament nesigur sau chiar dezorganizat față de îngrijitorul sau îngrijitorii lor principali în primii ani de viață, de exemplu, pot lucra la înțelegerea acelor dinamici nesănătoase și a efectelor pe care acele experiențe traumatice le-au avut asupra funcționării lor în moduri care să permită integrarea acelor experiențe în propria poveste de viață. Altfel spus, ne putem însuși ceea ce ni s-a întâmplat și putem da sens modului în care ne-a afectat, ceea ce ne poate ajuta apoi să ne înțelegem mai bine viața și ne poate permite să lucrăm la crearea unor modele mai sănătoase în relațiile actuale. De asemenea, putem învăța cum să ne reglăm mai bine sistemele de excitație și să gestionăm stresul personal în mod pozitiv. În cele din urmă, acest proces poate duce la ceea ce Siegel (2001) a numit securitatea atașamentului dobândită, ceea ce înseamnă că, în ciuda unor posibile relații nesănătoase la începutul dezvoltării noastre, noi, ca adulți, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine și relațiile noastre și putem crește în moduri care ne permit să ne bazăm pe relații sănătoase în mod eficient aici și acum. Mai simplu spus, putem învăța cum să ne simțim în siguranță, să fim conectați cu ceilalți și să ne reglăm sentimentele în moduri pozitive care ne permit să trăim și să învățăm sănătos. Ca rezultat al securității atașamentului câștigat, modelele noastre de îngrijire și de parenting pot contribui apoi la modele de atașament sigur pentru tinerii de care avem grijă în cadrul relațiilor noastre, fie acasă, fie la școală. Securitatea atașamentului dobândită nu apare însă în mod automat. Mai degrabă, trebuie să ne străduim să dăm un sens vieții noastre, altfel bagajul nostru personal va interfera probabil cu educația sau predarea sănătoasă. Și, avem nevoie de sprijin pentru a face acest lucru.
Relațiile sănătoase sunt cheia pentru a-i ajuta pe adulți, inclusiv pe educatori, să exploreze, să înțeleagă și să se vindece de traumele din copilărie. Relațiile noastre sănătoase cu elevii îi vor ajuta și pe aceștia să se recupereze, să crească și să învețe. Hughes (2006, 2007, 2009) a subliniat componentele centrale pentru construirea acestor relații sănătoase de care persoanele traumatizate au cea mai mare nevoie. Din ideile sale, putem învăța să căutăm relațiile de care am putea beneficia pentru a ne promova propria vindecare și, de asemenea, putem folosi ideile sale pentru a stabili relațiile de care elevii noștri traumatizați au nevoie cu noi.
Abordarea lui Hughes încurajează relațiile marcate de plăcere (P), acceptare (A), curiozitate (C) și empatie (E). PACE favorizează sintonizarea, procesul prin care îngrijitorii citesc semnalele unui copil și răspund la acestea în moduri sensibile care promovează atât conexiunea, cât și reglarea.
IFS (Sisteme Familiale Interne) în Școli
Modelul de terapie IFS pleacă de starea naturală a ființelor umane de a fi subdivizate în Părți. În plus față de Părți, fiecare are un Sine, care conține calitățile de calm, curiozitate, compasiune, încredere, curaj, claritate, conectare, creativitate, răbdare, prezență, perspectivă și perseverență. Venim în lume cu Părțile noastre, fie manifestate, fie în potențialul lor de a se manifesta, precum și cu energia Sinelui nostru. Sinele este menit să fie liderul natural al sistemului. Atunci când Sinele conduce sistemul, fiecare Parte este în relație cu Sinele și poate acționa ca o resursă pentru Sine, rezultând un sistem echilibrat, armonios.
Omul trist
🔮Astăzi eu sunt într-o stare de calm și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație profund relaxantă inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Creat de Richard Schwartz, Omul Trist te invită să faci o călătorie către Părțile tale pentru a refacere încrederea Părților în Sine și în Conducerea Sinelui.🔑 Nu există Părți rele. Acest lucru creează încredere între Sine💡 și Părțile noastre. Cu cât facem mai mult acest lucru, cu atât ele încep să aibă mai multă încredere în Conducerea Sinelui💡și 🔑 pe măsură ce Părțile încep să aibă încredere în proces, schimbarea se întâmplă. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Cum să practici singur IFS (Sisteme Familiale Interne)
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. Deși este adevărat că lucrul cu un psihoterapeut poate oferi un sprijin valoros, nu toți avem acces constant la ajutor profesional, iar în momentele de criză emoțională, este crucial să ne dezvoltăm abilități pentru a ne îngriji de noi înșine. Etapele de siguranță și stabilizare sunt fundamentale, asigurându-ne că ne aflăm într-un mediu propice introspecției. Practicile precum meditația, jurnalul și dialogul cu diferitele Părți ale Sinelui ne ajută să ne înțelegem emoțiile, să ne regăsim echilibrul și să integrăm experiențele și emoțiile noastre. #sistemefamilialeinterne
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească.
#traumadineducație #traumadinşcoli
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de creștere, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.