Pe cont propriu > Manifest pentru normalizarea psiho-educației
Un copil care merge la examen percepându-l ca fiind un dușman de care trebuie să se apere, nu un spațiu în care are încredere că va da ce are mai bun, nu are cum să nu meargă spre blocaj sau agitație
Manifest pentru normalizarea psiho-educației
Să nu mai fie rușinos că vrei să înțelegi ce simți.
Să nu mai fie o extravaganță că vrei să vorbești cu un psiholog.
Să nu mai fie nevoie să ai o criză ca să ai „dreptul” să ceri ajutor.
Să nu mai vorbim despre sănătatea mintală ca și cum ar fi ceva rușinos, marginal, sau rezervat celor care „nu mai pot”.
Pentru că…
Toți ducem în noi ceva care ne apasă.
Toți avem întrebări la care nu răspunde niciun manual.
Și toți merităm un loc în care să ne auzim gândurile fără să ne fie frică de ele.
De asta cred în psiho-educație.
Nu ca într-o activitate opțională, ci ca într-o formă de igienă emoțională.
Nu ne învață nimeni ce să facem cu rușinea.
Ce să facem cu trauma moștenită.
Cum să vorbim cu copilul nostru fără să-i repetăm vocea părintelui din noi.
Asta e psiho-educația:
un spațiu în care poți învăța, fără să te simți criticat.
Un loc unde afli că sensibilitatea ta nu e o problemă, ci o busolă.
Unde îți asculți nevoile fără vină.
Și, mai ales, un mod de a ne crește.
Ca oameni, ca profesori, ca părinți, ca ființe care nu mai vor să dea durerea mai departe.
Împrietenește-te cu emoțiile din timpul examenelor
Chiar dacă nu există o rețetă universală de a contracara efectele negative ale unei astfel de stări, există reguli care pot face ca emoțiile să nu influențeze rezultatul examenului. Acest stres este o normalitate, mai ales la vârsta de 14 ani, când creierul prefrontal nu este deplin format, nu avem suficiente pârghii să gestionăm emoțiile și, în general, lumea interioară. O formă de evaluare cu un impact atât de puternic este firesc să scoată la lumină mult stres. Eu recomand ca, atunci când începi pregătirea academică pentru examen, în paralel, să începi pregătirea psiho-emoțională. Așa cum treci prin materie, o reiei, o structurezi, te familiarizezi cu ea, în același mod să te familiarizezi și cu emoțiile tale legate de ceea ce reprezintă examenul pentru tine. Un copil care merge la un examen percepându-l ca fiind un dușman de care trebuie să se apere, nu un spațiu în care are încredere că va da ce are mai bun, nu are cum să nu meargă spre blocaj sau spre agitație. Putem să lucrăm în așa fel încât examenul să nu mai fie o amenințare la propria valoare, adică, dacă nu l-a luat, s-a prăbușit lumea!
Această pregătire se poate face împreună cu familia, dacă există disponibilitatea și formatul de sprijin emoțional, dar, în cazul în care și părinții sunt prinși în ”vortexul anxios” , practica împreună cu un specialist (psihoterapeut) poate fi eficientă. Important este că emoțiile bune legate de acest eveniment major din viața adolescenților și tinerilor se pot exersa.
Carmen Neagu, profesor & psiholog
Când școala devine un sistem de sprijin
Am găsit o resursă prețioasă în studiul lui Mullin, Sharkey & Barnett (2024), publicat în Frontiers in Education. Ei ne arată că implementarea cu rost a unei culturi trauma-informed nu pleacă de la o tehnică miraculoasă, ci de la înțelegerea a ceea ce ni se întâmplă în fiecare școală – nevoile, resursele, vocile și întrebările colectivului. Fără acel acord interior, fără pregătire și fără spații de dialog, nicio intervenție nu poate dăinui. Însă când identificăm ce lipsește și ce ne ține în loc, putem construi un proces adevărat de reglare, conexiune și siguranță.
🧠 Ce a investigat studiul:
Echipa din SUA a analizat modul în care școlile pot implementa practici trauma-informed la scară largă, folosind Consolidated Framework for Implementation Research (CFIR). Au sintetizat cunoștințele din proiecte reale, cu abordări complexe, pe niveluri de sprijin— din grădinițe până la licee:
Nivel 1 – intervenții universale (pentru toți elevii: rutine sigure, conectare emoțională)
Nivel 2 – sprijin țintit (grupuri mici, consiliere pentru elevi vulnerabili)
Nivel 3 – intervenții intensive (psihoterapie individuală, planuri personalizate)
🔍 Principalele descoperiri:
Lipsesc studii solide privind eficiența directă a programelor trauma-informed – adică schimbările observabile la elevi și profesori. Mullin și colab. subliniază că nu știu exact ce funcționează și în ce context.
Totuși, identifică bariere și facilitatori interni foarte concreți:
Fără consens și competențe solide ale personalului, implementarea se destramă.
Resursele, pregătirea continuă și claritatea comunicării sunt cruciale.
Autorii propun implementarea strategică prin CFIR: diagnosticarea nevoilor, adaptare contextuală, evaluare continuă, pentru a da sens și eficiență programelor trauma-informed.
Să vedem și factorii psihologici care ne pot oferi protecţie față de necazuri și suferinţă. Aș insista asupra unui aspect important al gândirii, foarte necesar pentru prevenție și pentru gestionarea situațiilor dificile: capacitatea de a gândi ce se întâmplă cu tine, de a te gândi la tine. A face din persoana ta un subiect de cunoaștere, de studiu. În educația și în formarea noastră am învățat să folosim informațiile mai degrabă din exteriorul nostru și mult mai puțin din interiorul nostru. Educația este încă mult axată pe studiul lumii exterioare, mai puțin al lumii interioare. Nu este de mirare că psihologia a devenit un obiect de studiu atât de căutat. Se vorbește în aproape toate mediile despre cât de „la modă” a devenit psihologia și că nu toți cei care studiază psihologia vor face din ea o profesie, o carieră. Da, așa este. Pentru că psihologia, deși este o știință care a influențat mult viața oamenilor, doar alături de alte științe, rămâne încă cu o etichetă de tipul: „oamenii, cei cu probleme psihice sau de viață sunt atrași de psihologie.”
Dar cine nu are probleme de viață? Cine nu se confruntă cu disfuncții psihice? Important este să ne cunoaștem și să trăim cât mai bine cu aceste disfuncții și să găsim resursele și strategiile să le ameliorăm pe cele care se pot ameliora. Căci ameliorarea este posibilă, însă dacă nu se întâmplă, evoluția nu poate fi decât în sensul agravării. Din cauza lipsei de cunoaștere a propriului organism, a funcționării sale fizice și psihice, mulți oameni rămân cu experiențele traumatice neprocesate. Rămân blocați în răspunsuri de tip supraviețuire care îi mențin în stres cronic. Nu se preocupă de informațiile din interior, se tem de trăirile și manifestările fiziologice avute, astfel încât nu respectă simțurile, nevoile și mecanismele de reglaj și fac asta automat, devenind deprinderi nefericite sau agresive (de risc) pentru ei, ceilalți și viața lor. Ne ajută să știm despre nevoile, emoțiile, resursele noastre, despre mecanismele psihice de reglaj, cum să gândim adaptativ, să ne folosim atenția, să setăm scopuri în raport cu noi înșine și să perseverăm în atingerea lor. Toate acestea sunt abilități de funcționare care pot fi antrenate și folosite zilnic în favoarea propriei persoane și a altora.
Începând din luna iunie, profesorii din România și profesioniștii din industria filmului pot folosi platforma European Film Club pentru a crea cluburi de film online și a le oferi tinerilor acces gratuit la filme europene în timpul activităților de vară și în anul școlar următor.
Filmele pot fi văzute individual, acasă, proiectate în clasă, în timpul activităților de după școală sau în cadrul unor evenimente. Titlurile au fost selectate chiar de adolescenți și pun în discuție subiecte importante pentru ei: căutarea identității, relațiile cu ceilalți, familia, școala, migrația, schimbările climatice. Toate filmele au clasificare de vârstă (12–14 sau 15–19 ani) și sunt subtitrate în limba engleză, urmând ca alte limbi să fie disponibile în curând.
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
Spune cu voce tare
O altă modalitate de a repara relația și de a arăta acceptare și interes față de relația cu un copil sau adolescent este să zici cu voce tare gândurile pe care le ai despre un elev când acesta nu este prezent. De exemplu, un profesor ar putea spune: „Prietene, m-am gândit la tine ieri seară, în drum spre casă, și m-am întrebat ce părere ai despre relația ta cu mine. Ai fost destul de supărat pe mine când ți-am spus „nu” ieri, iar eu m-am simțit supărat când m-ai jignit. Uneori îți este greu să te reconectezi cu mine după un astfel de conflict și mă întreb cum te descurci de data aceasta.”
Astfel de comentarii se pot concentra și pe aspectele pozitive ale relației. „Hei, m-am gândit la tine aseară când am auzit de o carte nouă. Pare ceva care ți-ar plăcea. Vrei să-ți povestesc despre ea?” Tinerii traumatizați, în special cei cu antecedente de traume de dezvoltare, sunt adesea surprinși să afle că alții se gândesc la ei cu afecțiune în absența lor. Este încă un mod în care putem învăța tinerii că sunt importanți pentru noi și că sunt întotdeauna conectați cu noi, chiar dacă suntem separați de un conflict sau de o situație recentă.
În cartea pentru copii The Invisible String, de Patrice Karst (2000), autoarea vorbește despre cum legăturile din relații pot fi durabile chiar și atunci când apare distanța sau conflictul. Este o carte potrivită pentru a fi citită cu voce tare în clasele elementare, precum și o carte pe care educatorii ar putea să o recomande părinților să o citească împreună cu copiii lor. Părinții și copiii pot chiar crea împreună brățări din fire pentru a și le oferi reciproc, ca răspuns la carte. Când poartă brățările, acestea pot servi ca un memento al legăturii lor durabile, chiar și atunci când sunt separați într-un fel.
Curiozitatea
Curiozitatea este următoarea componentă importantă a lui Hughes în ceea ce privește atitudinea care ne va ajuta să dezvoltăm relații vindecătoare cu tinerii traumatizați. Când apar comportamente inadaptate, de exemplu, respirați adânc, faceți tot posibilul să vă amintiți că acțiunile unui elev nu sunt personale și apoi exprimați curiozitate cu privire la ceea ce a provocat sentimentele care au însoțit comportamentul. Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să scuzați acțiunile inadecvate. Mai degrabă, trebuie să înțelegem semnificația din spatele comportamentelor elevilor pentru a-i ajuta pe copii să înceapă să se vindece și să se schimbe, iar curiozitatea este ceea ce ne va ajuta să ajungem acolo. În loc să presupunem că un elev a avut intenții rele sau a fost manipulator, abordați elevii cu deschidere. Amânați judecata și purtați o conversație cu un elev dintr-o poziție sinceră de necunoaștere, căutând tot ce este mai bun în copil. În cele din urmă, acest lucru ne va permite să sprijinim copiii și adolescenții în reglarea emoțiilor intense care probabil au contribuit la comportamentele problematice în primul rând. De asemenea, ne va ajuta să observăm dificultățile de control, rupturile percepute în relații sau pierderea sentimentului de siguranță, care sunt cel mai adesea cauza acțiunilor provocatoare. Când ascultăm copiii în acest fel, ei vor simți că noi credem în ceea ce este bun în interiorul lor, iar când ne exprimăm înțelegerea, acest lucru îi va ajuta pe elevii traumatizați să se simtă ascultați. Legătura noastră va rămâne intactă, iar copiii vor avea ocazia să învețe din dialogul nostru cu ei.
IFS (Sisteme Familiale Interne) în Școli
Modelul de terapie IFS pleacă de starea naturală a ființelor umane de a fi subdivizate în Părți. În plus față de Părți, fiecare are un Sine, care conține calitățile de calm, curiozitate, compasiune, încredere, curaj, claritate, conectare, creativitate, răbdare, prezență, perspectivă și perseverență. Venim în lume cu Părțile noastre, fie manifestate, fie în potențialul lor de a se manifesta, precum și cu energia Sinelui nostru. Sinele este menit să fie liderul natural al sistemului. Atunci când Sinele conduce sistemul, fiecare Parte este în relație cu Sinele și poate acționa ca o resursă pentru Sine, rezultând un sistem echilibrat, armonios.
În conflict
🔮Astăzi eu sunt într-o stare de inspirație și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu un exercițiu despre polarizare inspirat din IFS (Sistemele Familiale Interne). În conflict te voi ghida într-o meditație concentrată pe conectarea cu Părțile interioare. Practica subliniază importanța recunoașterii Părților conflictuale și a angajării în dialog pentru a găsi calea care li se potrivește tuturor. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Autoreglarea și îngrijirea de sine în Sistemele Familiale Interne (IFS)
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. Aflu cum să creez un spațiu sigur pentru emoții, să mă reconectez cu Sinele, să folosesc un arsenal de resurse, de la tehnici de relaxare și conexiune cu natura, până la îngrijirea relațiilor și ritualuri de recunoștință.
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească. #traumadineducație #traumadinşcoli
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de creștere, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.