Pe cont propriu > Nu așa ne purtăm unii cu alții aici
Dacă vom destigmatiza, recunoaște și trata mai ușor deficitul de atenție/hiperactivitatea la adult, nu vom încuraja abuzul, ci îl vom combate. Nu vom patologiza normalul, ci vom ușura poveri.
Lucrurile stau însă cam așa: deși e adevărat că ADHD e o boală care apare întotdeauna în copilărie (cel târziu la 12 ani, zice DSM), majoritatea celor care suferă de ea nu sunt diagnosticați. Nici măcar nu ajung vreodată la psihiatru în copilărie. Ajung cei care sunt „copii problemă”. Cei care au dificultăți evidente de a suporta o oră plicticoasă și deranjează sistematic orele, exasperându-l pe învățător. Ajung cei cu deficite de învățare flagrante, care nu pot ține pasul. Sunt însă foarte mulți copii cu inteligență normală și ADHD care se descurcă altfel: nu deranjează, pentru că au o formă predominant inatentă, nu hiperactivă. Învață foarte bine lucrurile care le plac. Iar pentru cele care nu le plac, găsesc strategii diverse, de exemplu îngrașă masiv porcul în ajun, pentru că presiunea și anxietatea reușește să îi mobilizeze. Sau sunt trimiși la nesfârșite meditații, metoda răsăriteană prin care compensăm (mult și prost) deficitele severe ale învățământului public și punem presiune pe copiii noștri, să fie competitivi… Acești copii pot suferi un stress important, dar îl îndură. Dacă adaugi la asta stigmatul teribil de a merge la un profesionist psi, îți explici de ce ajung să fie diagnosticate devreme doar cazurile grave sau intenabile.
Majoritatea cazurilor de ADHD nou-diagnosticat la adult, cel puțin în cazurile pe care le văd eu, sunt pline de comorbidități. Pe primul loc e anxietatea excesivă, pe care omul și-a dezvoltat-o cumva compensator, sub presiunea sub care a fost nevoit să facă aproape totul, de mic. Adesea ea îmbracă forme de tulburare obsesiv-compulsivă, de parcă ordinea extremă, anxioasă, ar putea compensa dezordinea inatenției. Confruntați cu dificultăți zilnice ce par mărunte, dar extrem de numeroase, unii oameni cu ADHD au un aspect distimic, de cronică depresie moderată și oboseală care nu vrea să treacă. O parte din cei care fac ADHD de foarte mici, din prima copilărie, vor face mai târziu, la vârstă adultă, tulburare bipolară, și sunt cele două boli, deși legate, sunt entități distincte, comorbide, care trebuie tratate separat. Alții vor deveni „consumatori de substanțe” și riscă pușcăria, într-o țară care criminalizează intens consumul de psihotrope, dar nu-și poate ajuta cetățenii la nevoie, umplând absența psihiatriei comunitare cu stigmă și prejudecată. Neurodivergențele se acumulează uneori, și frecvent persoane cu tulburare de spectru autist au și ADHD. În fine, mulți dintre pacienții cu ADHD pe care i-am cunoscut, în dansul lor perpetuu prin câmpul minat în care trăiesc, au povești complexe de viață, cu instabilitate relațională și ocupațională, cu dileme morale și emoții tari, și vorbesc mai mult despre astea decât despre disfuncția executivă, dar ea ea acolo, ascunsă în văzul lumii. Orb să fii să nu o vezi.
Nu vreau să se creadă că propovăduiesc supradiagnosticarea ADHD și prescrierea generoasă și fără rigoare a stimulantelor. Nici vorbă de așa ceva. Dar, ca un medic căruia, acum doisprezece ani, când a început să trateze ADHD, o făcea cu frica in sân, vreau să zic că dacă vom destigmatiza, recunoaște și trata mai ușor deficitul de atenție/hiperactivitatea la adult, nu vom încuraja abuzul, ci îl vom combate. Nu vom crea dependențe, ci vom feri de ele. Nu vom patologiza normalul, ci vom ușura poveri.
Să vedem și factorii psihologici care ne pot oferi protecţie fată de necazuri și suferinţă. Este foarte important să poţi să lucrezi cu informaţiile. Asta este, în principiu, ceea ce ar trebui să facem la școală - la orice fel de școală, curs, activitate educativă: să învăţăm să lucrăm cu informaţia, astfel încât să o punem în structuri din ce în ce mai complexe şi mai adaptate pentru diverse tipuri de situaţii. Nu le putem învăţa pe toate pe cont propriu, ci trebuie să le luăm de la alţii care au această cunoaștere într-o manieră mai simplă, mai rapidă, mai eficientă. Sigur, un bun coeficient de inteligenţă ne ajută foarte mult.De aceea persoanele cu inteligență sub medie sunt vulnerabile la situaţii stresante și traumatice, la agresiuni din partea celorlalţi, au nevoie de sprijinul permanent al celorlalţi, în timp ce persoanele cu inteligenţă cel puţin medie sunt mai protejate pentru că pot acumula informaţii şi pot face conexiuni multiple între ele. Evident, așa cum putem bănui, și studiile sugerează un nivel ridicat al functiilor executive (setul de procese de procesare a informațiilor care permit autoreglarea) asigură succesul în multe activităţi în ciuda situaţiilor dificile prin care trece persoana.
Asociația CREDU este o organizație non-profit dedicată educației pentru sănătate, prevenției bolilor și promovării unui stil de viață sănătos. Acest ONG intenționează să facă un program de stare de bine și sănătate pentru profesori cu screening-uri, analize, investigații gratuite. Completează până pe 15 iunie chestionarul de nevoi al cadrelor didactice. Durează cam 5-7 minute.
În aceeași barcă: Cum susținem adolescenții în perioada examenelor
Copilul tău se pregătește pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat? Cum ar fi să parcurgeți această etapă ca o echipă, cu mai multă încredere, calm și conectare? Știm cât de intensă poate deveni această perioadă – o adevărată furtună de emoții, așteptări și tensiuni. Atât copiii, cât și părinții pot simți presiunea ca pe o greutate pe umeri. Uneori, parcă tot ce ține de familie intră în vibrația examenului: apar conflicte, frici, neînțelegeri sau tăceri încărcate.
Tocmai de aceea Pagina de Psihologie lansează campania În aceeași barcă: Cum susținem adolescenții în perioada examenelor – dedicată părinților care își doresc să fie un far de stabilitate în mijlocul valurilor. Îți oferă 2 ședințe GRATUITE de consiliere parentală, alături de specialiști empatici și bine pregătiți, pentru ca voi, ca familie, să puteți naviga cu mai multă claritate și susținere această perioadă-cheie din viața copilului.
În cadrul întâlnirilor puteți explora, cu blândețe și profunzime:
Cum poți fi un sprijin real pentru copilul tău, fără a-i prelua anxietatea?
Cum să-ți gestionezi propriile emoții, astfel încât să fii prezent(ă) cu calm și luciditate?
Ce rutine și obiceiuri pot întări legătura voastră și pot aduce stabilitate emoțională în timpul examenelor?
Perioada: Aprilie – Iunie 2025
Ședințe de consiliere: 2 sesiuni gratuite/părinte
Format: Online
Înscriere: Completează acest formular.
După înscriere, vei fi contactat(ă) de unul dintre consilierii parentali pentru a stabili împreună prima întrevedere.
Dragi profesori, de care hârtii vreți să scăpați?
🍾Ești profesor și ai bibliorafturi întregi de hârtii de completat: procese verbale, comisii, standarde de calitate, fișe de activitate, registre, regulamente, strategii? Hai să le tăiem împreună. Scrie la Școala9 câte documente ai de completat și de care dintre ele consideri că te poți debarasa. Școala9 transformă o discuție de cancelarie într-o dezbatere națională, plecând de la soluțiile voastre.
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
Am învățat o idee minunată pentru încurajarea spiritului ludic de la unul dintre cei mai amuzanți profesori pe care i-am întâlnit vreodată. Pentru început, anunțați momentul pentru distracția de iarnă la oră. Fiecare copil are nevoie de două bucăți de hârtie de zgâriat pentru patinaj. O hârtie se pune sub fiecare picior și elevii alunecă prin cameră în timp ce adultul cântă: "Patinaj, patinaj, toată lumea patinează. Patinaj, patinaj, toată lumea îngheață!". Faceți acest lucru de mai multe ori, apoi invitați, la întâmplare, la o bătaie cu bulgări de zăpadă după unul dintre anunțurile de îngheț, îndemnându-i pe elevi să își ridice hârtiile, să le adune și apoi să le arunce! Sunt permise doar lovituri sub cap și, bineînțeles, nu se poate ataca pe nimeni. Durează doar câteva minute, iar râsul este contagios. Cel mai probabil, elevii se vor întoarce la sarcinile academice revigorați și cu o atitudine pozitivă. Sunt șanse, de asemenea, să fie mai deschiși din punct de vedere cognitiv și, astfel, pregătiți din punct de vedere neurologic să învețe, în loc să fie închiși în rușine, anxietate, frustrare sau orice altă stare afectivă negativă. Doar mișcarea le va pregăti creierul mai bine pentru o învățare concentrată, dar plăcerea în sine va spori beneficiile. Elevii voștri sunt un pic prea maturi pentru distracții de iarnă precum patinajul în clasă? Ce ziceți să îi surprindeți pe adolescenți cu ciocolată caldă în clasă, fără niciun motiv, într-o zi? Este o modalitate grozavă de a vă încălzi și poate fi un mod hrănitor, dar și distractiv, de a vă conecta cu copiii voștri.
Este necesar să fii jucăuș în fiecare zi? Da. Funcționează întotdeauna jovialitatea pentru a preveni situațiile negative? Nu, iar dacă un elev este prea dereglat, este posibil să nu fie nici măcar potrivită. Alteori, jovialitatea este puntea potrivită care îi ajută pe elevi să se simtă în siguranță și să fie conectați cu noi. Dacă reușim acest lucru, ne îndreptăm în direcția cea bună.
De asemenea, trebuie să îi provocăm pe elevi să depună eforturi pentru a-și regla stările de excitație, pentru a-și modula emoțiile și comportamentul, pentru a-și concentra atenția și pentru a finaliza sarcinile de învățare, ceea ce înseamnă stabilirea unor așteptări ridicate, precum și utilizarea consecințelor naturale și logice. Cheia îngrijirii și predării cu succes este să ne asigurăm că continuăm să experimentăm și să comunicăm acceptarea elevilor, chiar și atunci când îi provocăm sau îi disciplinăm. Aceasta înseamnă că ne pasă în continuare de copii, indiferent de situație, iar atât comunicarea noastră nonverbală, cât și cea verbală trebuie să arate această acceptare necondiționată. S-ar putea să nu ne placă acțiunile unui elev, dar putem și trebuie să acceptăm cine sunt ei ca oameni. Această acceptare este foarte importantă atunci când stabilim limite și îi învățăm pe elevii noștri traumatizați prin intermediul disciplinei.
Stabilirea limitelor
De exemplu, atunci când un adolescent continuă să nu respecte o atenționare cu privire la o temă, reveniți la cele patru elemente esențiale ale construirii unor școli sensibile la traume. Întrebați-vă: „Elevul se simte în siguranță?” Dacă da, atunci verificați următoarea conexiune. Întrebați-vă: „Are elevul nevoie de ajutor pentru a se conecta sau reconecta?” Dacă da, gândiți-vă să vă concentrați asupra ludicului pentru a vă reconecta în relație, apoi folosiți coreglarea sau antrenamentul pentru autoreglare. Odată ce un elev este mai bine reglat, verificați din nou dacă așteptările dvs. se potrivesc „perfect” nivelului de competențe al elevului. Dacă este așa și elevul încă nu avansează pozitiv, pregătiți-vă să stabiliți o limită însoțită de acceptare. Se poate spune: "Se pare că îți este greu să te apuci de temă chiar acum. Îmi pare rău că este greu pentru tine. Vreau să te ajut. Dacă nu-ți convine să faci tema acum, aș fi fericit să te ajut după ore." Apoi plecați. Nu vă agitați din cauza asta. Nu încercați să convingeți elevul să facă tema. Lăsați copilul sau adolescentul să înceapă sau nu. Lăsați să se desfășoare și consecințele logice. Acceptați autonomia elevului și țineți la persoana respectivă indiferent de situație.
Supra-încurajarea transmite în cele din urmă mesajul că nu credem că elevii sunt capabili să facă alegeri utile pentru ei înșiși. De asemenea, dacă încercăm să obligăm un copil sau un adolescent să își facă treaba, vom pierde, la fel și elevul, deoarece nu putem obliga pe nimeni să facă nimic. Avem control doar asupra noastră înșine. Dacă forțăm o luptă pentru putere, probabil că elevul nu va face ceea ce i-am cerut și vom avea o deconectare în relația noastră. Elevul se va simți probabil supărat pe noi și, în cele din urmă, s-ar putea simți mai îndreptățit să ne îndepărteze sau chiar să caute răzbunare. Cu toată această energie îndreptată către obiective care provoacă rupturi în conexiunile noastre, relația noastră va avea nevoie de mai multe reparații, iar învățarea elevului va fi și mai compromisă. Probabil că ne vom simți extenuați și frustrați, deoarece luptele pentru putere sunt perdante. Amintiți-vă că legătura cu un copil sau adolescent traumatizat este un obiectiv important. Aceasta înseamnă că trebuie să acceptăm comportamentele pe care le are un elev, ca urmare a anxietății, fricii sau rușinii sale imense, astfel încât să avem ocazia de a-i demonstra că îl acceptăm indiferent de situație. Comunicarea acceptării în timp ce se stabilesc limite este esențială. Într-un cadru școlar, educatorii pot comunica acceptarea folosind fraze precum acestea:
„Nu mă ajuți, puștiule, și încă îmi pasă de tine.”
„Sunt aici pentru tine și trebuie să rezolvăm ceea ce tocmai s-a întâmplat.”
„Nu așa ne purtăm unii cu alții aici; hai să rezolvăm asta împreună.”
„Pot să te plac foarte mult și să nu-mi placă ceva ce ai făcut.”
„Cu toții facem greșeli; aceasta nu te face un copil rău.”
IFS (Sisteme Familiale Interne) în Școli
Modelul de terapie IFS pleacă de starea naturală a ființelor umane de a fi subdivizate în Părți. În plus față de Părți, fiecare are un Sine, care conține calitățile de calm, curiozitate, compasiune, încredere, curaj, claritate, conectare, creativitate, răbdare, prezență, perspectivă și perseverență. Venim în lume cu Părțile noastre, fie manifestate, fie în potențialul lor de a se manifesta, precum și cu energia Sinelui nostru. Sinele este menit să fie liderul natural al sistemului. Atunci când Sinele conduce sistemul, fiecare Parte este în relație cu Sinele și poate acționa ca o resursă pentru Sine, rezultând un sistem echilibrat, armonios.
Emoția trezită
🔮Astăzi eu sunt într-o stare de entuziasm și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație profund relaxantă inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Creat de Richard Schwartz, Emoția Trezită te invită să faci o călătorie către Părțile tale. Exercițiul este o continuare a Hărții Părților în care puteți explora și încerca să înțelegeți mai bine o constelație de Părți activate. Începeți cu Harta Părților în timp ce vă gândiți la o situație pe care ați dori să o explorați mai mult pentru a afla Părțile implicate. Continuați cu acest exercițiu ca să aflați câte ceva despre Exilații pe care Părțile Protectoare îi păzesc. Nu ne vom apropia direct de Exilați, dar pentru unii oameni doar aflarea Exilaților poate fi declanșatoare de emoții puternice. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Puterea prezentului în IFS (Sisteme Familiale Interne)
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. În loc să ne lăsăm copleșiți de încercări constante de planificare și control, IFS subliniază importanța concentrării pe „următorul lucru corect” – decizii și acțiuni bazate pe prezent, care valorifică resursele și creativitatea interioară. Mă inspir din această abordare inovatoare, care oferă claritate, eliberează stresul și catalizează schimbări autentice, adaptate unic fiecărui moment al vieții. #sistemefamilialeinterne
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească. #traumadineducație #traumadinşcoli
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de creștere, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.