Aniversez 20 de ani de când sunt profesor și conștientizez că de la 7 ani trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani
Să mai înțelegem un lucru, acum. Generațiile care sunt acum în școală, din cauza multor factori, sunt mult mai dificil de controlat în sensul bun – adică de a-i determina să fie concentrați pe învățare – decât înainte. Nu numai la noi, ci și în alte țări meseria de profesor a devenit mult mai dificilă. Datele repetate, mai ales în Statele Unite, în Marea Britanie etc arată că este profesia în care burnout-ul este cel mai frecvent și a devenit din ce în ce mai neatractivă. De exemplu, în Germania este o criză de resurse umane, de profesori, de 35.000 de profesori și se adâncește de la an la an. La noi, în România, procentul de profesori care au vârsta de sub 30 de ani este de 9%, deci învățământul devine neatractiv. Păi, dacă e atât de lejer, de ce nu devine mai atractiv? Acești atâția oameni care spun că profesorii muncesc puțini de ce nu se fac profesori? Că este așa de bine!
Practici restaurative în gestionarea conflictelor din școală
Intervenția rapidă în clasă Profesorii au la dispoziție un buton pe sistemul intern al școlii. Când un elev este disruptiv, profesorul poate cere sprijin:
„Avem un buton pe sistemul nostru pe care personalul îl poate apăsa pentru a cere sprijin din partea unui membru al echipei de incluziune. Când alerta este trimisă, un membru al echipei de incluziune merge în clasă și îi permite profesorului să vorbească cu elevul departe de restul clasei.
Ideea de a scoate elevul pentru o discuție privată are scopul de a evita rușinarea în fața colegilor:
„Pentru că am constatat că o conversație privată între elev și profesor, departe de restul clasei, a fost mult mai eficientă decât încercarea de a o avea în fața colegilor.
Conversații restaurative ghidate Profesorii au primit întrebări-schemă pentru a sprijini reflecția elevilor:
„Personalul nostru a fost instruit și a primit o serie de întrebări care îi permit elevului să reflecteze asupra modului în care comportamentul său i-a afectat propria învățare. Și, de asemenea, oferă profesorului oportunitatea de a împărtăși cum s-a simțit.
Obiectivul este crearea unui spațiu de empatie între elev și profesor:
„Astfel se creează un spațiu de empatie între elev și profesor. Și împreună cad de acord asupra unei modalități de a merge mai departe și de a îmbunătăți comportamentul la clasă.
Așteptări clare la revenirea în clasă După discuție, elevul primește o sarcină concretă pentru a marca reintegrarea:
„De exemplu, odată ce conversația a avut loc, elevului i se poate oferi o așteptare la reintrare. Profesorul ar putea spune: „Când te întorci la bancă, vreau să încerci exercițiul 2. Voi reveni apoi la tine și voi verifica dacă ai înțeles ce trebuie să faci în continuare. Crezi că poți face asta?”
Consecințe în aceeași zi Elevul și părinții sunt informați și există o consecință clară aplicată în aceeași zi:
„Elevii și părinții sunt, evident, informați că această conversație a avut loc, dar și că această conversație vine la pachet cu o consecință în aceeași zi.”
Spațiu separat dacă elevul nu poate reveni Dacă elevul nu e pregătit să reintre în clasă:
„Există situații în care elevul nu se întoarce la lecție pentru că nu este în starea potrivită pentru a reveni la învățare. Atunci va fi dus într-o sală separată unde au loc alte conversații restaurative cu membrii echipei de sprijin pastoral sau cu echipa de conducere.”
Totul se rezolvă în aceeași zi pentru a începe următoarea zi „curat”:
„O consecință are loc tot în aceeași zi, iar profesorul merge să aibă o conversație restaurativă cu elevul, astfel încât totul să fie încheiat în acea zi, totul să fie rezolvat, iar fiecare zi de învățare să fie una nouă.”
Organizația Salvați Copiii lansează campania „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”, menită să atragă atenția asupra distribuirii imaginilor intime cu minori în mediul online și asupra impactului psihologic și social al existenței acestora pe Internet. Pentru a sprijini părinții și cadrele didactice în abordarea acestor situații sensibile, vă invită la un webinar dedicat părinților, care va avea loc pe 10 septembrie, ora 15:00, online pe Microsoft Teams. În cadrul acestui eveniment, participanții vor afla cum să recunoască semnele presiunii online asupra adolescenților, ce riscuri implică distribuirea de conținut nepotrivit și cum pot oferi sprijin efectiv tinerilor expuși acestor situații.
Această cercetare ne reamintește ceea ce, poate, știam deja cu o parte din noi: copiii cresc bine în relații. În structuri previzibile. În gesturi repetitive care spun „Sunt aici. Te văd. Suntem împreună.”
📈 Rezultate
Când rutina e constantă, copilul e mai liniștit. Nu pentru că programul e rigid, ci pentru că lumea lui devine previzibilă. Poate anticipa. Poate învăța să se regleze emoțional într-un spațiu care nu-l ia prin surprindere.
Când familia își dă voie să exprime emoții (expresivitate) și când între membrii familiei există coeziune, copiii tind să manifeste mai puțin comportament problematic, mai puțină agresivitate sau izolare. Devine mai ușor pentru ei să fie buni cu ceilalți.
Comunicarea deschisă, caldă, negrăbită — chiar dacă nu e perfectă — contribuie la un mediu în care copilul simte că poate fi. Cu tot cu stângăcii. Cu tot cu întrebări.
Nu e vorba de a construi o familie ideală, ci de a observa cum momentele mici — un drum spre școală fără ecrane, o întrebare sinceră la final de zi, o poveste repetată la culcare — pot fi fire de legătură. Nu de control. Nu performanță. Ci căldură emoțională.
🪻 Vârsta legăturilor care se nasc din constanță și prezență
Între 6 și 12 ani, copilul se află într-un teritoriu delicat: nu mai e mic, dar nici autonom pe deplin. Trupul i se schimbă pe nesimțite, iar mintea e în plin avânt de învățare. Dar ceea ce îl ancorează rămâne neschimbat: relația cu părintele.
1. Gestionarea emoțiilor
La această vârstă, emoțiile se simt încă intens, dar nu se pot explica ușor. Poate izbucni din senin. Poate se retrage brusc. Și totuși, dacă părintele devine o oglindă calmă — nu pentru că nu simte, ci pentru că e prezent — copilul învață că emoțiile nu sunt periculoase.
Exemple de gesturi mici care ajută:
Ritualul de numire a stărilor la finalul zilei: „Ce parte din zi te-a bucurat? Ce parte te-a încurcat?”
Prezența non-invazivă în momente de suferință: „Sunt aici dacă vrei să-mi povestești. Sau doar să stăm.”
2. Construirea autonomiei
Autonomia nu înseamnă să știe totul singur, ci să aibă spațiu să încerce. Să greșească fără să-i fie rușine. Să fie încurajat, nu împins.
Ce poate susține autonomia:
Întrebări deschise în loc de indicații: „Tu cum ai face asta?”
Împărțirea mică a responsabilităților: „Azi tu alegi gustarea. Mâine, eu.”
Respectarea ritmurilor: unii copii au nevoie de mai mult timp pentru a încerca, fără a fi comparați.
3. Comunicare pozitivă
Tonul, nu doar conținutul, construiește relația. Uneori, un „te iubesc” spus în fugă nu ajunge. Alteori, un „te înțeleg” rostit în liniște valorează cât o zi întreagă de împreună.
Exersarea unei comunicări pozitive poate începe astfel:
În loc de „Iar ai greșit!”, să încercăm: „Hai să vedem împreună unde te-ai încurcat.”
În loc de „Termină mai repede!”, poate: „Ce ai nevoie ca să-ți fie mai ușor?”
🌒 Între nevoia de independență și nevoia de a fi găsit
Adolescența nu vine doar cu modificări hormonale și trăiri intense. Vine cu o dorință tăcută de a fi lăsat în pace, și, în același timp, cu o nevoie reală de a fi găsit. De a fi căutat dincolo de ușile trântite și privirile evitate. Pentru părinți, e o perioadă plină de ambiguități: „Îi dau spațiu sau insist?” – „Cum vorbesc fără să-l simt că se închide?”
1. Comunicare dificilă
E posibil să nu mai spună aproape nimic. Sau să răspundă doar cu „nu știu”, „lasă-mă”. Nu e semn că nu-i pasă. E un mod de a-și testa siguranța relațiile: „Poți sta cu mine și când nu îți dau nimic înapoi?”
Uneori, e nevoie de:
Întrebări care nu cer răspuns imediat: „Te-ai gândit cum te-ai simțit acolo?”
Prezență fără cerință: stat pe canapea, tăcere împărtășită, ascultat muzică împreună.
Împărtășirea vulnerabilității părintelui: „Nu știu mereu cum să fiu lângă tine, dar îmi pasă.”
2. Gestionarea conflictelor
Conflictul cu adolescentul nu e un eșec. E o invitație — inconfortabilă, dar reală — la negociere relațională. Tensiunea apare când doi oameni simt că nu sunt auziți. Și, de multe ori, adolescentul nu cere să i se dea dreptate, ci să fie văzut dincolo de etichete.
Ce poate ajuta:
Reamintirea relației: „Suntem o echipă. Chiar și când ne supărăm.”
Reformularea reproșului în curiozitate: „Mă întreb ce simțeai când ai …”
Oprirea spiralei: pauze conștiente în timpul certurilor, cu semnale convenite dinainte („Am nevoie de 10 minute să mă liniștesc. Revin.”)
3. Între independență și responsabilitate
Adolescentul cere libertate, dar adesea nu știe ce să facă cu ea. Nu e pregătit să decidă tot, dar are nevoie să simtă că vocea lui contează.
Aici, părintele poate:
Oferi opțiuni limitate, dar reale: „Poți alege între varianta X și Y. Am încredere că știi ce ți se potrivește.”
Crea ritualuri de decizie împreună: planuri de weekend, gestionarea banilor de buzunar, implicarea în sarcini de familie.
Valida eșecul ca parte din drum: „E firesc să nu-ți iasă din prima. Eu te văd că încerci.”
📬Câteodată, e nevoie doar ca mesajele să ajungă
Între școală și familie se țes legături prin lucruri mărunte: un mesaj trimis la timp, o observație împărtășită cu blândețe, o veste care nu e doar despre note, ci despre cum se simte copilul.
Platforme precum Kinderpediapot face loc acestor gesturi. Acolo unde comunicarea e simplificată, apare mai mult loc pentru prezență. Și poate mai puțină teamă că nu știm ce se întâmplă cu adevărat. Pentru că uneori, o relație se îngrijește și printr-un „am aflat la timp”.
🕯️ Poate că relațiile nu se construiesc din mari gesturi, ci din prezență repetată
Poate că nu e nevoie să facem totul perfect. Nici să găsim mereu cuvintele potrivite. Ci doar să rămânem aproape — emoțional, nu doar fizic.
Un copil de 6 ani are nevoie să știe că e în siguranță când greșește. Un adolescent, că nu trebuie să se ascundă când devine altfel. Și între toate astea, părintele – cu temerile, oboseala, dar și cu intențiile lui bune– are nevoie să știe că nu e singur pe acest drum.
Școala poate fi un partener. Nu doar în educație, ci și în sprijin emoțional. Dar asta este o altă poveste.
De prea mulți ani, sănătatea mintală în școli e tratată ca o materie opțională ori ca un trend care va trece. Ca și cum anxietatea elevilor, burnout-ul profesorilor sau traumele organizaționale din sistem ar putea fi ignorate la nesfârșit. De aceea am creat o petiție pe platforma Declic.La momentul în care scriu acest text, a adunat peste 500 de semnături. E foarte important pentru mine dacă ai putea să acorzi câteva minute acestei inițiative.
Cum ar fi dacă fiecare zi de școală ar începe cu trei minute de liniște și prezență?
Dacă ai rămâne tu cu tine, ce ai recunoaște față de tine?
Ce adevăr blând ți-ai spune?
Unde greșești?
De ce ai nevoie? Când ai cerut ajutor ultima dată?
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
De exemplu, eleva de gimnaziu Heddie a cauzat prejudicii scriind lucruri jignitoare online despre o altă elevă, Guin. În dialogul care urmează, directorul adjunct al școlii a facilitat o conversație restaurativă între cele două eleve pentru a le ajuta să meargă mai departe într-un mod care să contribuie la păstrarea și consolidarea relației lor.
Directorul adjunct: Vă mulțumesc că ați venit să discutați cu mine în această după-amiază. Știu că mai devreme astăzi s-au întâmplat unele lucruri problematice între voi două. De atunci, amândouă ați avut ocazia să vă calmați. Speranța mea acum este că, discutând împreună, fiecare dintre voi să se simtă ascultată și să putem merge mai departe cu un plan care să ajute la îmbunătățirea situației în viitor. Ce părere aveți?
[Elevele dau din cap în semn de aprobare.]
Directorul adjunct: Guin, vrei să începi prin a ne spune ce s-a întâmplat din punctul tău de vedere?
Guin: Păi, când am ajuns la școală azi dimineață, mulți oameni arătau cu degetul spre mine și râdeau. O prietenă a venit și m-a întrebat dacă am văzut ce a scris Heddie despre mine online. I-am răspuns că nu, iar ea mi-a spus că Heddie a scris o mulțime de lucruri urâte despre mine, spunând că sunt o prietenă oribilă și o trădătoare.
Director adjunct: Trebuie să fi fost un mod surprinzător de a-ți începe ziua. Ne poți spune ce ai simțit?
Guin: Am fost șocată, rănită și supărată.
Director adjunct: Bine, ne poți spune ce la ce te-ai gândit?
Guin: Mă gândeam: „Credeam că Heddie și cu mine suntem prietene. De ce mi-ar face asta?”
Heddie: (întrerupând...) Și eu credeam că suntem prietene, dar se pare că nu.
Directorul adjunct: Heddie, văd că vrei să spui ceva, ceea ce este important, dar să ne asigurăm că Guin are șansa să termine mai întâi. Mai ai ceva de spus, Guin?
Guin: Nu cred, în afară de faptul că nu înțeleg de ce s-a întâmplat asta. Adică, am venit azi la școală și, dintr-o dată, toți sunt supărați pe mine și au postat lucruri urâte despre mine online, și nici măcar nu știu de ce Heddie e atât de supărată.
Directorul adjunct: Se pare că ești confuză. Vrei să o întrebi pe Heddie despre asta?
Guin: Da. Heddie, de ce mi-ai făcut asta, când amândouă credeam că suntem prietene?
Heddie: Ne vedem în fiecare zi după școală, dar în ultimele zile m-ai lăsat baltă fără să-mi spui nimic. Ieri te-am văzut cu un grup cu totul nou de colegi și am crezut că ai terminat cu mine și că acum vei fi prietenă doar cu ei. Eram foarte supărată pe tine, așa că am postat acele lucruri online.
Director adjunct: Heddie, nu spun că ceea ce ai făcut a fost în regulă. Nu a fost în regulă. A fost dureros, dar vreau să rămânem la sentimentele tale pentru o clipă. Ai simțit și altceva în afară de furie?
Heddie: Cred că am fost și rănită pentru că am pierdut o prietenă.
Guin: Dar nu m-ai pierdut niciodată ca prietenă. Am fost repartizată să lucrez cu celelalte fete la o prezentare pentru ora de discursuri. Lucram la proiectul nostru și discutam despre următoarea întâlnire. Asta nu însemna că nu mai eram prietene. Nu pot să cred că ai gândit așa.
Heddie: Nu știam că era vorba doar de un proiect. Te-am văzut cu celelalte fete și am crezut că ești supărată pe mine.
Directorul adjunct: Am impresia că multe sentimente rănite au pornit de la o neînțelegere și că, în loc să discutați pentru a încerca să rezolvați problema, tu ai ales să te răzbuni, Heddie. Am înțeles bine până acum?
Heddie: Da.
Guin: Îmi pare rău că ai crezut că sunt supărată pe tine sau că nu mai sunt prietena ta.
Heddie: Îmi pare foarte rău că am spus acele lucruri urâte despre tine.
Directorul adjunct: Fetelor, este nevoie de mult curaj pentru a vorbi sincer una cu cealaltă și a ne împărtăși sentimentele în acest fel. Sunt mândru de voi. Știu, totuși, că Guin încă se simte rănită în acest moment. Și, Heddie, pari să te simți destul de vinovată.
[Ambele fete dau din cap.]
Directorul adjunct: De ce aveți nevoie fiecare pentru a merge mai departe?
Heddie: Încă vreau să fiu prietena ta, dacă ești de acord, Guin.
Guin: Sunt de acord, dar probabil că va dura ceva timp până când voi avea din nou încredere în tine.
Heddie: Înțeleg.
Directorul adjunct: Există ceva care te-ar ajuta să-ți recâștigi încrederea, Guin?
Guin: Păi, mulți oameni sunt supărați pe mine și cred că sunt o persoană oribilă. Heddie, ce poți face pentru a mă ajuta în această privință?
Heddie: O să le spun oamenilor că a fost o neînțelegere. Aș putea chiar să spun: „De data asta am dat-o în bară rău de tot”.
Guin: Mi-ar plăcea asta.
Directorul adjunct: Heddie, ai nevoie de ceva?
Heddie: Păi, terapeutul meu spune că, deoarece mama mea m-a părăsit când eram mică, mă îngrijorez repede că și altcineva mă va părăsi. Poate ar ajuta dacă m-ai anunța din timp dacă ai de gând să faci ceva după școală fără mine, ca să știu că nu e nimic grav.
Guin: Sigur, voi încerca să fac asta, dar dacă uit, vino să mă întrebi ce se întâmplă înainte să începi să mă acuzi de lucruri, bine?
Heddie: Bine.
Director adjunct: Dragilor, se pare că aveți un plan. Heddie va face tot ce poate pentru a opri zvonurile negative despre tine, Guin. De asemenea, dacă se va întâmpla ceva în viitor și ea se va întreba dacă ești supărată pe ea, Heddie te va întreba despre asta. Guin a fost de acord, totuși, să încerce să-ți spună de ce schimbă rutina cu care sunteți obișnuite amândouă, pentru a nu-ți cauza îngrijorare. Mă bucur că ați colaborat amândouă pentru a repara această ruptură în relație într-un mod care vă ajută pe fiecare să obțineți ceea ce aveți nevoie.
Masa Rotundă
🔮Astăzi eu sunt vulnerabilă și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuitcu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Masa Rotundă este o adunare de dimineață sau o întâlnire de echipă pe care o aveți cu Părțile voastre. Imaginați-vă că intrați într-o sală de conferințe și toți membrii echipei voastre de lucru se adună în jurul acelei mese. Experimentați cum Părțile voastre pot răspunde la această adunare de dimineață în timp ce vă pregătiți pentru ziua de azi. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
Un stres negativ care m-a lovit cu forță este atașamentul emoțional pe care l-am dezvoltat față de meseria de a preda. Satisfacția semnificativă în munca profesorului vine din a simți că ceea ce faci la clasă contează, de aceea în psihicul didactic nu există granițe clare între Sinele personal și cel profesional. Dar câți dintre noi mențin conștient un echilibru al implicării emoționale fără a fi seduși de un atașament care ne drenează emoțional? Este esențial să se păstreze suficient Sine pentru a rămâne atașat, dar nu copleșit.
„Love me, feed me, never leave me.”
Filmul Garfield (2004)
Recunoașterea faptului că avem limite personale ne poate oferi un grad de protecție față de poziția oarecum vulnerabilă în care ne poate pune, uneori, vocația de profesor. Abilitatea de a reflecta este cea mai mare avere pe care o poate avea un educator, mai ales cel care este în pericol de a suferi efectele negative ale atașamentului emoțional față de munca la clasă. Factorii externi sunt rareori cauza aici.
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de siguranță, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.
Mulțumesc că citești Pe cont propriu! Click Subscribe ca să primești gratuit postări noi și să îmi apreciezi munca.
