Pe cont propriu > Rupturi în relații
Am fost educat cu frică: frica de sărăcie, frica de a ieși în evidență, frica de prieteni trădători sau frica de autoritate, cea generată probabil de frica de a nu putea face față abuzului acesteia
Am fost educat ca un comunist fanatic de către școală și ca un anticomunist fanatic acasă. Nu exista cale de mijloc. Am recitat poezii patriotice lungi pe care, din nefericire, încă le rețin și am participat la ceremonii complicate, dedicate comunismului, concept care între timp a fost invalidat și condamnat.
Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. Am învățat din acest gest că a-ți susține punctul de vedere înseamnă suferință iar acceptarea nedreptății este opțiunea mai puțin dureroasă. Am fost educat cu bătaia acasă, la școală și pe stradă. Am primit bătaie pentru nerespectarea unor reguli care nu au fost niciodată discutate democratic, ci mereu mi-au fost impuse cu forța. La școală am înțeles că niște oameni angajați să mă ajute să-mi dezvolt aptitudinile sunt foarte inventivi în perfecționarea și diversificarea metodelor de tortură, la adresa mea. Am primit palme, am fost tras de perciuni, mi s-a trecut gumă de șters prin păr, am primit lovituri cu dunga riglei la palmă și am fost lovit cu manuale cartonate în cap de către acești oameni, numiți pedagogi, special angajați și plățiți să se ocupe de educarea mea. Ajunsesem să-l ocolesc pe unul dintre neanderthalienii profesori de sport, pentru că era știut că se putea enerva oricând, din senin, iar atunci arunca cu un maldăr greoi de chei după copii.
Am fost educat cu frică. Nuiele șuierătoare și palme amenințătoare mi s-au prezentat ca instrumente ale educației mele încă dinainte de a putea lega o propoziție. Apoi mi s-a indus frica de injecții și implicit frica de doctor. Au urmat frica de a fi ascultat la școală, frica de a mă face de râs, frica de a fi judecat la tot pasul, frica de a fi etichetat cu un atribut sau o poreclă denigratoare. Frica de eșec, frica de sărăcie sau frica de Dumnezeu mi-au fost induse mult mai dramatic decât contemporanilor mei din Occident. Aș putea enumera probabil câteva sute de frici, însă mă concentrez pe cele mai evidente: frica de diversitate, frica de creativitate, frica de a ieși în evidență, frica de prieteni trădători sau frica de autoritate, cea generată probabil de frica de a nu putea face față abuzului acesteia.
Ce nu se vede: știința despre rănile școlii
Am descoperit o hartă valoroasă în analiza Onipede, Park & Lau (2024) – o hartă care arată ce fac cu adevărat școlile care se gândesc la traumă: formare sinonimă cu consultanță, intervenții pe niveluri, monitorizare atentă și dialog real cu comunitatea.
🔍 Ce aduce studiul:
A analizat 30 de cercetări (Preschool–12) pentru a evidenția:
Componentele cheie ale școlilor trauma-informed: practici organizaționale, formare profesională, practici educaționale și clinice
A presupus modificarea politicilor de disciplină și procedurilor de siguranță pentru ca acestea să nu fie re-traumatizante: evitarea suspendărilor automate, a supravegherii excesive, a restricțiilor rigide, eliminarea practicilor carcerale de supraveghere, restricții stufoase la intrarea în instituție și reguli disfuncționale care repetă traumele copiilor
Strategiile de implementare, precum supervizarea, monitorizarea progresului și parteneriatele comunitare
Atenția la echitatea rasială, care s-a dovedit adesea insuficientă în descrieri
📈 Rezultate principale:
90 % din studii menționau formarea & consultanța ca strategie esențială
Componentele frecvente: intervenții pe niveluri multiple (Tier 1‑3), formare focalizată pe răspunsul la semnele traumei
Lipsesc abordări pentru echitate rasială – doar câteva proiecte includ reforme organizaționale pentru a combate discriminarea prin disciplinare, supraveghere sau curriculum incluziv
M-a frapat o observație clară: puține inițiative ajung la reforme pentru echitate, la schimbarea politicilor de disciplină sau crearea unui curriculum incluziv. Când ne propunem să ne vindecăm împreună, să nu uităm nici pasul acesta: trauma nu e egal distribuită, nici oportunitatea de vindecare.
Reziliența este un cuvânt care apare des în mass-media în ultima vreme, mai ales datorită pandemiei. Însă, în psihologie, termenul este folosit și studiat de mult. El este inspirat din inginerie, unde se referă la capacitatea unui material de a reveni la forma inițială după ce a fost modificat de o presiune la care a fost supus. Când ne referim la oameni, ne punem problema rezilienței psihice după ce presiunile la care a fost supusă persoana au necesitat ajustări din partea acesteia. Cu alte cuvinte, după ce traversează o experiență dificilă, un necaz, omul rezilient ar fi acela care își poate restabili echilibrul inițial, adică revine la starea de funcționare bună avută înainte de a trece prin dificultate. Poate că acum este mai clar când ai nevoie de psihoterapie: când funcționarea ta s-a deteriorat, trenează, ești foarte stresat și nu te mai poți liniști sau odihni prea bine, ai deja diagnostic pus sau lucrurile sunt parcă într-un cerc vicios.
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
Empatie
Odată ce am verbalizat înțelegerea motivului (motivelor) din spatele comportamentului particular al unui elev, trebuie să exprimăm și înțelegerea percepțiilor, sentimentelor și gândurilor copilului sau adolescentului. Facem acest lucru prin empatie, când ne gândim cum ar fi să fim în locul elevului și apoi răspundem exprimând această înțelegere, precum și demonstrând grijă și preocupare. Acest lucru este important atunci când experiențele tinerilor se referă la rupturi în relațiile lor cu noi sau la alte probleme. Vor exista rupturi în relațiile noastre cu elevii, așa cum se întâmplă în toate relațiile. Empatia este cea care ne ajută să reparăm aceste rupturi și să ne reconectăm. În cele din urmă, empatia ajută tinerii să se simtă înțeleși, ceea ce promovează conexiunea, precum și reglarea. Uneori, adulții cred că ar trebui să fie în permanență în armonie cu tinerii și astfel să evite rupturile în relații, dar acest lucru este imposibil. Rupturile se întâmplă. Face parte din modul în care relațiile au suișuri și coborâșuri, iar una dintre cele mai importante responsabilități ale noastre este să îi învățăm pe toți copiii și adolescenții că merită efortul necesar pentru a rezolva problemele și a se reconecta. Adesea, va trebui să preluăm inițiativa în începerea unei astfel de reparații, deoarece elevii traumatizați sunt adesea obișnuiți cu rupturi în relații care nu sunt reparate și se pot teme că relațiile actuale se vor termina imediat ce apare un conflict de orice fel. De obicei, ei nu cred că repararea este posibilă și sunt prea speriați să riște să încerce. Mulți dintre ei nu știu cum să repare rupturile, iar unii nici măcar nu realizează că acest lucru este posibil. Prea des, tinerii traumatizați trec rapid în modul de răzbunare, poate ca o modalitate de a pune capăt relației sau, cel puțin, ca o modalitate de a-și elibera durerea sau rușinea profundă. Trebuie să intervenim rapid pentru a-i ajuta să înțeleagă că repararea relației este posibilă și realizabilă. În timp, putem prelungi perioada dintre rupturi și repararea relației, pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă că nu toate rupturile se rezolvă rapid. Și acest lucru face parte din înțelegerea și trăirea unor relații sănătoase.
Un profesor poate demonstra empatie față de un adolescent întrebându-l ce se mai întâmplă în viața lui. De exemplu:
Profesor: Hei, ai un moment înainte de a merge la următoarea oră?
Elev: Cred că da.
Profesor: Voiam să văd ce mai faci, pentru că ai început semestrul foarte bine la ora noastră, predând toate temele. Însă, începând de săptămâna trecută, ai lipsit de la mai multe teme la rând. Poți să mă ajuți să înțeleg ce s-a schimbat?
Elev: Nu știu. Cred că mi-e greu să țin pasul.
Profesor: Ți-e greu să ții pasul, zici? Nu cred că avem mai multe teme acum decât aveam înainte, așa că te împiedică ceva să ții pasul cu temele în acest moment?
Elev: Nu știu. Locuiesc cu bunica mea de când mama mea a început tratamentul, iar bunica mea a fost bolnavă în ultima vreme. Încerc să o ajut mai mult în gospodărie, dar uneori, când ea nu se simte în stare să mă întrebe despre temele mele, cred că las lucrurile să treacă.
Profesor: Știu că locuiești cu bunica ta, dar nu știam că este bolnavă. Îmi pare rău să aud asta.
Elev: Da, sper să găsească în curând un medicament care să-i facă bine.
Profesor: Îmi dau seama că ești îngrijorat pentru ea și înțeleg cât de util este să ai un adult care să te întrebe despre temele tale. Ce zici de asta? Până când bunica ta se va simți mai bine, aș fi bucuros să te întreb mai des despre temele tale, ca să nu uiți cât de importante sunt. Ce zici?
Elev: Bine, dacă vrei.
Profesor: Da, vreau. Mai ai vreo idee care te-ar putea ajuta?
Elev: Nu sunt sigur, dar o să mă gândesc.
Profesor: Bine, o să te verific mâine. Transmite-i bunicii salutări din partea mea.
Elev: Sigur.
În acest exemplu, profesorul a început prin a pune întrebări deschise, marcate de curiozitate, comunicând în același timp îngrijorare, preocupare și acceptare. Odată ce elevul s-a deschis, profesorul a empatizat cu ceea ce simțea elevul și și-a exprimat înțelegerea nu numai față de stresul elevului, ci și față de legătura acestuia cu schimbarea performanțelor școlare. Concentrarea asupra soluțiilor la problemă a venit abia după ce atât profesorul, cât și elevul au înțeles bine circumstanțele și emoțiile care stăteau la baza problemei. Elevul s-a simțit probabil îngrijit și ascultat, ceea ce i-a creat în cele din urmă experiența că adultul este de partea lui. Drept urmare, soluțiile la problemă sunt mult mai probabil să fie colaborative și de succes.
Reactivitate
🔮Astăzi eu sunt într-o stare vulnerabilă și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). În această sesiune de meditație mă focusez pe înțelegerea declanșatorilor și a reacțiilor emoționale în cheie IFS. Meditația vă ghidează să vă recunoașteți și să dialogați cu criticul interior, oferindu-i compasiune și curiozitate. Creând spațiu între voi și Părțile reactive, vă puteți observa și înțelege declanșatorii și reacțiile. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Respirație și Practici Somatice în Cheie IFS (Sisteme Familiale Interne)
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. Descopăr beneficiile respirației și ale practicilor somatice integrate prin IFS (Sisteme Familiale Interne) pentru reglare emoțională și vindecarea traumei. Parcurg un ghid cu tehnici precum Respirația Voo, eliberarea umerilor și TRE, pentru o conexiune profundă cu Sinele și cu Părțile.#sistemefamilialeinterne
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească. #traumadineducație #traumadinşcoli
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de creștere, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.