Pe cont propriu> Un triaj al urgențelor, momentelor, ocaziilor... sufletelor
Copiii și adolescenții trebuie să fie atât hrăniți, cât și provocați în mediile sensibile la traume
Eroii nevăzuți din instituțiile publice
Care este cel mai surprinzător lucru pe care l-ați aflat lucrând cu statul român?
Sunt două lucruri. Unul știam: lipsa de capacitate, bănuiam lipsa de capacitate a statului român. Nu mi-am dat seama niciodată că este atât de mare ca în momentele în care am putut să văd statul român în interior. Lipsa completă de capacitate instituțională. A doua surpriză e că în toată marea asta de lipsă de capacitate și lipsă de voință, de foarte multe ori există niște eroi pe care nimeni nu-i știe, care împing instituțiile astea de la spate, care nu sunt liderii instituțiilor, care sunt niște birocrați, oameni pe care îi trecem cu vederea, nu apar la televizor, cum apar unii ong-iști, nu apar ca politicienii. Dar își sacrifică timpul și sănătatea în serviciul public, fiind oamenii care împing acea instituție puțin mai departe, puțin mai departe, să facă puțin mai mult bine.
Fragment din interviul cu fondatorul Code for Romania, Bogdan Ivănel
Mediul școlar sensibil la traumă
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
O școală sensibilă la traume este o comunitate sigură și de sprijin care permite atât elevilor, cât și adulților, să se simtă în siguranță, să construiască relații de suport unii pentru alții, să își regleze sentimentele și comportamentul, precum și să învețe. Aceasta necesită atenție atât la sănătatea fizică, cât și la cea emoțională, pe lângă rezultatele școlare. De fapt, sănătatea fizică și emoțională este pe primul loc în școlile sensibile la traume.
Educatorii din școlile sensibile la traume acordă prioritate succesului academic, reglându-și în mod intenționat propria stare emoțională și ajutându-și elevii să-și regleze emoțiile înainte de a se concentra pe învățare. Pentru a face acest lucru, educatorii sensibili la traume realizează și recunosc epidemia de traume din școlile noastre, în special în ceea ce privește impactul acestora asupra răspunsului la stres al elevilor, asupra comportamentului tinerilor și asupra învățării. Educatorii sensibili la traume răspund, de asemenea, prin colaborarea între discipline și cu fiecare membru al comunității școlare pentru a integra pe deplin cunoștințele despre traume în politici, proceduri și practici, precum și pentru a căuta în mod activ să evite retraumatizarea.
Cum reușesc educatorii sensibili la traume să realizeze acest lucru? În primul rând, ei apelează la consilierii școlari și la alți profesioniști din domeniul sănătății care pot oferi servicii care să ajute la prevenirea sau stoparea evenimentelor traumatice, la restabilirea siguranței și la promovarea stării de bine. Mai mult, ei îi ajută pe toți elevii să învețe cum să își regleze stările de emoționalitate extremă, să își moduleze comportamentul, să construiască și să mențină relații sănătoase cu colegii, precum și cu adulții. În cele din urmă, pentru a-i ajuta pe acei copii și adolescenți care au suferit traume, în special traume de dezvoltare, școlile sensibile la traume îi echipează pe toți educatorii cu mentalitatea și instrumentele necesare pentru a lucra împreună spre a diferenția instruirea și a răspunde în mod adecvat nevoilor individuale ale elevilor. Deși educatorii sensibili la traume nu sunt niciodată însărcinați să fie profesioniști în domeniul sănătății mintale, cu excepția cazului în care dețin o astfel de licență, ei se ocupă de sănătatea fizică, emoțională și socială a elevilor înainte de a se concentra pe instruirea academică. Asta înseamnă să fii sensibil la traume: să faci tot ce poți pentru a diminua nivelul de stres copleșitor pentru tineri prin crearea și menținerea unui climat școlar marcat de siguranță, bunătate, compasiune și relații sănătoase. Educatorii sensibili la traume ajută, de asemenea, la diminuarea suferinței elevilor și la scăderea efectelor negative ale traumelor din copilărie.
Mai exact, școala sensibilă la traume folosește o abordare școlară integrată pentru a răspunde nevoilor individuale ale tuturor elevilor, pentru a facilita învățarea la niveluri ridicate în ceea ce privește abilitățile socio-emoționale, funcțiile executive, precum și abilitățile din domeniul învățării conținuturilor esențiale. Acest lucru este realizat atunci când educatorii sensibili la traume se concentrează pe sprijinirea tuturor elevilor cu următoarele patru elemente esențiale (și în această ordine):
să se simtă în siguranță,
să fie conectați, adică să nu se simtă singuri,
să își regleze emoțiile puternice și
să învețe.
Școlile sensibile la traume au potențialul de a ajuta clasele de elevi traumatizați, dar, la fel de important, vor ajuta, de asemenea, educatorii să satisfacă nevoile tuturor copiilor. Gândiți-vă la o școală sensibilă la traume ca la o bază comunitară sigură și respectuoasă în care atât educatorii, cât și toți elevii, sunt înțeleși și îngrijiți în cadrul relațiilor. Aceste relații din școală sunt marcate de o grijă autentică, atenție și reciprocitate pentru a se asigura că toți se simt în siguranță și suficient de încrezători încât să își asume riscurile necesare pentru a învăța.
Trebuie să le arătăm copiilor că suntem cu ei și pentru ei. În cele din urmă, atunci când copiii sau adolescenții sunt pregătiți, educatorii din școlile sensibile la traume încurajează din ce în ce mai multă independență; în acest fel, copiii sunt provocați să crească și apoi să exploreze lumea pentru a face o diferență pozitivă. În același timp, educatorii sunt figuri de atașament care servesc ca un refugiu sigur pentru copii, oferind sprijin și asistență sensibilă și atentă atunci când este nevoie.
Copiii și adolescenții trebuie să fie atât hrăniți, cât și provocați în mediile sensibile la traume. Cu toate acestea, tinerii pot avea nevoie mai mult de una și mai puțin de cealaltă în momente diferite. De exemplu, dacă un elev are nevoie cel mai mult de siguranța îngrijirii, dar noi îl provocăm în schimb, oferindu-i o creștere a structurii externe prin intermediul disciplinei, este posibil să dăunăm capacității elevului de a se simți în siguranță sau de a construi încredere în legăturile sale cu noi. De asemenea, dacă un copil sau un adolescent are nevoie cel mai mult de provocare prin intermediul structurii și al disciplinei, iar noi îi oferim în schimb hrană, putem împiedica capacitatea elevului de a învăța sau de a se dezvolta. A ști când să hrănim și când să provocăm se bazează pe armonizarea în cadrul relației educator-elev și niciun educator nu va reuși să facă acest lucru de fiecare dată.
Purvis, renumit expert în dezvoltarea copilului și autor
Provocarea armonizată (în funcție de nevoile unui anumit elev într-un anumit moment) este o bază necesară pentru o reglementare sănătoasă, pe lângă învățarea socio-emoțională și academică, pentru toți elevii din școala sensibilă la traume. Educatorii trebuie să vină în întâmpinarea fiecărui elev acolo unde se află în fiecare zi, ținând cont de trecutul copilului sau al adolescentului, de istoria sa personală, de punctele forte sau de provocările de dezvoltare, de circumstanțele actuale și de siguranța resimțită în cadrul relației sale cu adulții, precum și de nivelul de excitare emoțională al tuturor celor implicați în orice moment specific, împreună cu abilitățile elevului de a regla această excitare. Este posibil ca ceea ce are nevoie un elev sau un grup de elevi astăzi să nu corespundă cu ceea ce a avut nevoie ieri; cu toate acestea, educatorii ar trebui să caute tipare și să ajute la crearea de planuri și de programe care să-i pregătească pe elevi pentru succes în cele mai bune și cele mai proaste zile ale lor. În timp ce gestionează toate acestea, educatorii trebuie, de asemenea, să fie atenți la propriile tendințe de dereglare, să observe când se întâmplă acest lucru și să ia măsuri pentru a se autoregla, atât în mod proactiv, cât și reactiv, atunci când este necesar. Numai atunci educatorii pot da tot ce au mai bun elevilor.
Deși practicile educaționale informate despre traume nu ar trebui să înlocuiască vreodată tratamentul oferit de furnizorii de servicii de sănătate mintală, mediile educaționale sănătoase și sensibile la traume oferă cu siguranță un suport necesar și de sprijin pentru majoritatea tinerilor, deoarece marea majoritate a copiilor și adolescenților frecventează școala. Deoarece multe practici sensibile la traume sunt bune pentru toți copiii și pentru educatori, nu avem nimic de pierdut prin construirea școlii sensibile la traume și cu siguranță avem multe de câștigat.
Radu e printre băieții cei mai scunzi din clasă. Brunețel, cu ochi căprui, nu iese în evidență în uniforma cu pantaloni negri și cămășuță albă. Și se vede că nici nu-ncearcă. Nu-i unul dintre copiii care să compenseze, preluând rolul de bufonul clasei și neștiind câți de 4 o să-i aducă asta..
Nu. Radu e mai degrabă stingher pe lângă ceilalți copii, în special stă departe de găștile gălăgioase. Dar se vede cum îi scapără ochii în pauză după colegii mai așezați, după fetițele mai domoale și băieții care desenează.
Odată, când a fost vorba de o serbare la școală, una din aia mare, cu toate clasele, cu horă și fanfară, o idee i-a încolțit. A ridicat repede mâna. Cam repede.. colegii au făcut liniște, așteptând să vadă ce-o să zică.
„- Aș putea să dansez și eu. Împreună cu partenera mea. Facem dansuri sportive..”
Încet, încet, din liniște au început să se desprindă râsetele înfundate. Coatele să dea ghionturi, palmele să se facă pâlnie pe la urechi..
„- Omg, l-ai auzit??? Partenera!!! HAHAHAHA!!!”
Doamna profesoară a zâmbit a milă și a lăsat momentul să treacă. Parcă nu era momentul nici să intre în discuția despre câte feluri de parteneri există pe lumea asta, nici de ce n-ar fi potrivite dansurile sportive la serbare. Sau, cel puțin, de ce ar fi părerile împărțite în cancelarie. I-a părut rău de el, dar ce să facă…
Momentul a trecut și ocazia de a ajuta un copil să pășească în lumină a trecut și ea..
Educația care se face în școala românească e parcă clădită pe astfel de momente care, cărămidă cu cărămidă, clădesc ziduri care ne alienează. Cu profesori care parcă mereu sunt prinși într-un triaj al urgențelor, momentelor, ocaziilor.. sufletelor. Nu-i ușor..
***
Apoi imaginați-vă cum e să ai zilnic grija a aproape 1.000 de copii! N-ar fi ușor nici dacă ai avea la dispoziție o armată de profesori. Dar Asociația Zi de Bine are 2 oameni buni pe care i-a trimis la Școala nr. 36 „Ionel Teodoreanu”, din Berceni, să-i înmulțească pe cei care pot ajuta. Să construiască 𝗖𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝟯𝟲𝟬. Una care să aducă laolaltă toți participanții la educație: copii, profesori, părinți, vecini ai școlii, facilitatori și BINEfăcători, pentru o școală care înseamnă mai mult decât note.
Școala în terapie: Eu trebuie să pot
În discuția de pe 7 aprilie cu Renata Tiron, psihoterapeut cu formare în psihanaliză din Republica Moldova, am pornit de la trauma din școli și am ajuns la subiecte legate de: & factorii de decizie în sistem & dorința de nou și spațiul insuficient pentru adaptare & așteptările și provocările care pun presiune pe profesori & copiii care sunt și ai părinților, și ai profesorilor, și ai comunității & negarea emoțiilor și neîndeplinirea nevoilor & alergatul după o stea polară & domeniile bunăstării & acceptarea limitelor & cum ne atribuim responsabilități care nu ne aparțin & omnipotență și vinovăție & impactul ritualurilor și a stilurilor de conducere & deconectarea și reconectarea la resurse & predispunerea la burnout în lucrul cu oamenii & scenarii interne & conflictul de rol.
Dacă îți este mai potrivit să ne asculți, o poți face în liniște aici:
Anumiți părinți pregătesc terenul pentru apariția sentimentului de singurătate printr-un stil de educație îngăduitor sau chiar neglijent (așa-numit permisiv). Orice ar face copiii, ei sunt cei mai buni și li se spune asta permanent. Consecințele sunt niște tineri îndrăgostiți de sine, cărora nu le pasă de cei din jur, care cred că li se cuvine, fără să-i recomande vreo realizare personală, obținerea unui loc de muncă de primă mână, să fie bogați și să trăiască mereu în cele mai bune condiții.
Manfred Spitzer
Cât de bine e să fii descurcăreț?!
De ceva vreme apare ca temă de discuție, indiferent cu cine experimentez arta conversației (prieteni, cunoștințe, colegi sas oarecare), mitul descurcărețului de România. Să știți că nu este o temă desprinsă din Camus, chiar dacă conversațiile se temină în mitul lui Sisif.
Mitul descurcărețului român își are rădăcini în istoria de secol douăzeci, dar reziduă cu precădere în istoria recentă și contemporană. Descurcărețul din zilele noastre a evoluat direct din structurile de partid și de stat predecembriste, de pe când finul apela la cumătru sau de pe când descurcărețul avea o pilă undeva suspusă, pe la tovarășul prim.
Astăzi băieții descurcăreți preocupați îndeaproape de școala vieții, fiind foarte importanți și mereu în criză de timp, fiind altfel decât oamenii obișnuiți, nu pot sta la rând să aștepte ceva. Ei nu pot învăța să termine școala pentru că nu e important să știi, e suficient să te descurci. Ei nu pot sta cu toți amărâții la toate ghișeurile că nu e pentru ei așa ceva, atât timp cât se pot descurca cu o atenție la vreun trepăduș. Ei nu au timp să stea în trafic în coloană cu toți oamenii obișnuiți, care nu au ce să facă, că ei știu că dacă depășesc coloana prin dreapta sau pe linia de tranvai îi păcălesc pe toți fraierii ce stau la coadă. La fel se descurcă să obțină o autorizație făcând o manevră, la fel obțin niște fonduri făcând o combinație, fentează cumva și obțin un contract sau știu ei cu cine să vorbească și cu cine să aranjeze pentru o concesiune. Dar noi, oamenii obișnuiți, trebuie să-i înțelegem că ei, descurcăreții, sunt oameni importanți și nu au timp să se încurce cu toate fleacurile. De ce să studiezi ani de zile ca să obții o diplomă când poți să faci rost de ea ungând niște rotițe pe ici și colo. Toată lumea știe că școala vieții e mai importantă decât toate facultățile și mai e și vorba aia „a fi domn e o întâmplare a fi om e lucrcu mare!” iar descurcăreții știu că „dacă ești om cu mine sunt și eu om cu tine”.
Mai auzi căte unul care zice că cei descurcăreți n-ar ști să scrie sau să vorbească corect. Dar ce, nu poți trăi fără asta? Cu bani poți cumpăra scriitori, doctorate și din ăia care să-ți spună ce să vorbești. Mai cauți pe net un citat, mai găsești un discurs, te mai ajută un prieten că „prietenul la anumite nevoi se cunoaște!” și cumpărând și vreo câteva voturi poți să ajungi acolo unde meriți să fii, în frunte. Doar ești un descurcăreț nu un fraier care învață, se duce la muncă și stă la ghișeu să plătească dări la stat!
Mulți prieteni, amici și cunoștințe îmi spun, apocaliptic, că nu mai e nimic de făcut și faptul că am ratat șansa de a pleca departe ar trebui să mă facă să înțeleg că e mai bine să accept că așa e România și să mă aliniez în rândul descurcăreților. Să învăț de la viață că băiețașii obțin întotdeauna tot ce-și doresc și că e mai bine să fii de gașcă decât să fii un idealist care nu acceptă că România nu e țară din vest.
Totuși am oarece nelămuriri. Dacă toți devenim descurcăreți și mergem numai pe banda de urgență cine va mai merge pe banda corectă?!
Am dat la Oana Marinescu de acest Ghid ilustrat al comunismului, făcut pentru tineri, de Forum Apulum. E foarte bine construit, ca text si imagine. Chiar dacă e din 2018, având în vedere câți tineri repetă că „era mai bine pe vremea comunismului" și se lasă vrăjiți de un discurs autoritarist, este cu atât mai important să afle cât de bine era de fapt pe vremea cealaltă.
Mitul superiorității României comuniste insistă să revină în discursul public. Auzim periodic fraze precum „toată lumea avea o casă”, „toată lumea avea serviciu”, care nu rezistă la o privire mai profundă. „Ghidul ilustrat al comunismului românesc” este un răspuns la aceste mituri. Se încearcă o abordare diferită a acestor 50 de ani de dictatură pentru a face ca mesajul să fie simplu de înțeles și de reținut, prin a pune accentul pe ilustrații realizate de artiști români - Dan Perjovschi, Saddo, Ana Kun, Livia Coloji, Răzvan Cornici, George Roșu, Andreea Ilisăi, Dragoș Boțcău și Bogdan Topîrceanu sunt cei care și-au oferit voluntar munca pentru acest ghid.
Fericirea tinerilor, dictată de scop și odihnă. Generația Z găsește fericirea mai greu decât au făcut-o generațiile anterioare la vârsta lor, arată un studiu realizat de Gallup și Walton Family Foundation. Aproape jumătate dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 și 26 de ani nu consideră că lucrurile pe care le fac zi de zi sunt interesante sau motivante. Dar cum putem schimba asta? Cercetarea concluzionează că un simț real al scopului în activitățile zilnice, fie la școală sau la muncă, este cel mai important factor asociat cu fericirea generației tinere. În plus, calitatea somnului și capacitatea de a se deconecta din online cântăresc mult în starea lor de bine.
Nu petrecem nicio clipă singuri la școală!
Începând cu luna aprilie, InIm Institute se dedică unui subiect care ia din ce în ce mai multă amploare: singurătatea. Observând că această problemă afectează tot mai mulți elevi, dar și profesori în școlile din România, au lansat o campanie pe tema singurătății în școli.
În luna aprilie, își doresc să crească nivelul de conștientizare asupra acestei probleme, iar în lunile ce urmează, își propun să inițieze discuții și să găsească soluții pentru a sprijini elevii și profesorii care se confruntă cu singurătatea în mediul școlar. Fie că este vorba despre integrarea socială, crearea de spații de conversație sau alte inițiative, doresc să lucreze împreună pentru a susține fiecare comunitate școlară.
Începând cu luna aprilie, nu petrecem nicio clipă singuri la școală!
Consiliere și planificare în carieră
Cognitrom Career Planner este un sistem inovator și complex în domeniul consilierii și planificării carierei, utilizând cele mai moderne instrumente bazate pe dovezi științifice. Platforma, dezvoltată de echipa Cognitrom a profesorului Mircea Miclea, este dedicată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 12 și 19/20 ani să își cunoască trăsăturile relevante pentru alegerea orientării profesionale potrivite.
Modulul de orientare educațională și profesională include 4 chestionare de autocunoaștere, care evaluează abilitățile cognitive, abilitățile non-cognitive, interesele vocaționale și valorile legate de muncă. După parcurgerea chestionarelor de autocunoaștere, sistemul suprapune automat rezultatele elevului peste cerințele ocupațiilor și redă lista celor care pot valorifica potențialul elevului. Tânărul poate, astfel, afla gradul de potrivire cu oricare ocupație și cu oricare opțiune școlară. După luarea deciziei, elevul poate consulta baza de date a unităților de învățământ din țară pentru a-și alcătui traseul educațional. Întreaga procedură este personalizată, automatizată, online, anonimă, și se derulează în aproximativ 30 de minute.
În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că dela vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi.
InIm Institute susține că educația este mult mai mult decât transmiterea de cunoștințe. Profesorii creează mediu propice învățării, oferind sprijin elevilor nu doar academic, ci și emoțional și social.
Teacher Wellbeing 2023 Report arată că 68% dintre profesori simt că sănătatea lor mintală are un impact direct asupra elevilor. Cu toate acestea, realitatea din școli ne arată că starea de bine a profesorilor este afectată semnificativ de volumul mare de muncă, lipsa resurselor, stres și sentimentul de singurătate.
Profesorii demotivați și epuizați nu pot oferi elevilor o educație de calitate. Epuizarea duce la probleme fizice și emoționale care afectează calitatea vieții profesorilor, iar mulți profesori ajung să abandoneze profesia din cauza stresului și a epuizării. Elevii sunt cei care suferă cel mai mult din cauza acestei situații, pierzând șansa la o educație performantă.
Sănătatea mintală a profesorilor nu este o problemă individuală, ci o responsabilitate comună: elevi, părinți, autorități și societate civilă. Doar prin colaborare și prin implementarea unor măsuri concrete, putem crea un sistem educațional performant care pune accent pe starea de bine a profesorilor și le oferă sprijinul necesar pentru a-și îndeplini misiunea cu dăruire și profesionalism.
Tu cum crezi că poți susține profesorii din România?
Cum rămânem conectați la UNIVERSUL elevilor, pe măsură ce generațiile se schimbă? Sunt NEVOILE elevilor în continuă schimbare? Dar ale profesorilor? Cum îi învățăm pe elevi să își acceseze MOTIVAȚIA INTERNĂ astfel încât să rămână IMPLICAȚI activ în procesul de învățare?
Pentru a găsi răspunsuri la toate aceste întrebări sunteți așteptați sâmbătă, 25 mai, la Școala Aletheea, la o serie de ateliere ALTFEL de la profesori pentru profesori, în cadrul conferinței naționale “O altfel de educație pentru o altfel de generație”.
Comunități Școlare în Sinergie
Anul acesta, proiectul Comunități Școlare în Sinergie s-a transformat într-o ștafetă națională. Programul își propune să invite oameni cu rezultate deosebite în educație pentru a-și spune povestea comunităților școlare interesate.
Valorile promovate de proiect se potrivesc de minune cu misiunea Pe cont propriu: fără judecată, vor fi luate doar notele pozitive, cele negative și tendențioase vor fi eludate; fără judecată, poveștile nu vor fi judecate ca bune sau rele, ci ca oportunități și modele de bune practici; gândire critică, avem voie să întrebăm; nimic nu este greșit; multiplicarea binelui, preluăm poveștile/ comportamentele/ ideile de succes/ constructive și le folosim în activitățile/ comunitățile noastre; stare de bine: ne întâlnim pentru a ne simți bine și pentru a avea grijă de noi; sinergie, suntem o comunitate suport unii pentru ceilalți, suntem „prezenți” și conectați unii cu ceilalți; promovăm integrarea, non-discriminarea, valorizarea și participarea persoanelor cu nevoi speciale.
Proiectul este un antidot la boala noastră națională care este frica și la eșecul din comunism de a crea comunități.
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
Pentru că subiectul traumei în școli este unul vast, iar de când îl abordez cu specialiștii din sănătatea mintală și cu educatorii pare atât de nemărginit încât avem direcții de discuție până îmbătrânim, vă rog să îmi scrieți și să îmi faceți lista de subiecte și mai lungă pentru că, la un moment dat, eu cred că toate se vor coagula ca într-o stupină.