Pe cont propriu > Vreau o Românie în care munca nu mai înseamnă epuizare
Construirea de relații cu elevii și empatizarea cu sentimentele care stau la baza acțiunilor inadaptate nu înseamnă că ar trebui să scuzăm aceste acțiuni.
Burnout-ul este real. Și este peste tot în jurul nostru. Îl vezi în colegul care se retrage tăcut, deși până ieri era foarte entuziasmat de munca lui. În prietena care se prăbușește după încă o zi de presiuni și termene imposibile. În părintele care n-are când să respire între muncă și viață personală. Poate chiar în tine.
Dar România încă nu are o lege care să definească corect, să prevină și să recunoască epuizarea profesională pentru a proteja oamenii.
Hacking Work împreună cu Declic au lansat petiția națională pentru reglementarea burnout-ului. E un demers civic care cere redactarea și adoptarea unei legi clare, aplicabile și aliniate la ceea ce alte țări europene fac deja: Franța, Belgia, Olanda, Suedia – toate au măsuri concrete pentru prevenția epuizării profesionale.
O astfel de lege nu încurcă pe nimeni. Dimpotrivă, ar fi primul pas spre o cultură a muncii mai sănătoasă și mai echilibrată, în care oamenii nu sunt sacrificați în numele „productivității” prost înțelese. O lege care ar aduce beneficii reale și angajaților, și angajatorilor, dar și economiei țării noastre. Pentru că prevenția e întotdeauna mai ieftină și mai umană decât reparația.
Chiar dacă tu n-ai trecut prin burnout, semnătura ta poate conta pentru cineva care se simte la limită. Și poate fi o declarație de normalitate: da, vreau o Românie în care munca nu mai înseamnă epuizare. Campania este susținută de medici, psihologi, avocați, specialiști HR, politicieni, lideri de sindicat și angajați din toate domeniile. Dar mai avem nevoie de ceva esențial: de tine.
Tot ei au lansat și piesa-manifest „Raport Final”, inspirată din cazuri reale de epuizare profesională, spuse curajos și fără filtre. Ascult-o cât semnezi petiția, pentru un plus de motivație.
A post shared by @partidulamabil
Ce nu se vede: Știința despre rănile școlii
🔍 Ce aduce studiul
Un studiu actual (2024), intitulat “Impactul unei intervenții bazate pe mindfulness asupra stării de bine și sănătății mintale a elevilor de gimnaziu”, s‑a bazat pe un design cluster‑randomizat în școli primare și gimnaziale din Canada. Elevi cu vârste între 8–12 ani au participat la programul Mission Méditation, care a integrat activități structurale de mindfulness, comparativ cu un grup‑control care nu a beneficiat de intervenție.
📈 Rezultate
Sănătate mintală și starea emoțională
Participanții la programul de mindfulness au prezentat îmbunătățiri semnificative în indicatori precum starea de bine generală, reducerea anxietății și a simptomelor depresive, precum și o mai bună reglare emoțională.
Cogniție și autoreglare
S-au observat efecte pozitive asupra capacității de autoreglare, atenție, flexibilitate cognitivă și reziliență – toate elemente fundamentale pentru adaptarea școlară și succesul academic.
Empatie și competențe socio-emoționale
Programul a stimulat dezvoltarea empatiei, compasiunii, recunoștinței și perspectivei sociale – abilități deja cunoscute ca fiind corelate strâns cu relații colegiale sănătoase și autocunoaștere.
🪢Dacă un program sistematic de mindfulness poate îmbunătăți starea mintală, empatia, flexibilitatea cognitivă și autoreglarea – adică baza unei școli sănătoase – atunci știm că avem la îndemână instrumente simple cu impact real. Și nu doar pentru copii. Timpul dedicat atenției conștiente, recunoștinței și introspecției poate crea, pas cu pas, spații mai liniștite, relațiile mai conectate și învățarea mai autentică.
De prea mulți ani, sănătatea mintală în școli e tratată ca o materie opțională ori ca un trend care va trece. Ca și cum anxietatea elevilor, burnout-ul profesorilor sau traumele organizaționale din sistem ar putea fi ignorate la nesfârșit. De aceea am creat o petiție pe platforma Declic. La momentul în care scriu acest text, a adunat peste 500 de semnături. E foarte important pentru mine dacă ai putea să acorzi câteva minute acestei inițiative.
💬 Reflectează:
Cum ar fi dacă fiecare zi de școală ar începe cu trei minute de liniște și prezență?
Dacă ai rămâne tu cu tine, ce ai recunoaște față de tine?
Ce adevăr blând ți-ai spune?
Unde greșești?
De ce ai nevoie? Când ai cerut ajutor ultima dată?
Reuniune de supraviețuire la 20 de ani
🎂În curând voi aniversa 20 de ani de când sunt profesor și am conștientizat că de la vârsta de 7 ani eu trăiesc în ritmul anului școlar. Mi-aș dori să mă conectez cu toți colegii mei care predau în sistemul public de 20 de ani și să-i descos. Cum e să ajungi aici, ce planuri ai, ce gânduri, ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți anii ăștia? Ce mai vrei, ce nu mai vrei, ce visezi să mai faci? Cum e să fii TU la 20 de ani de când ai început să predai? Mai am un gând, recunosc, inspirat de Claudia Maria Udrescu, să creăm un canal de comunicare special cu noi, cei care am început să predăm acum 20 de ani, și să (ne) scriem chestii faine despre noi (varianta Cântarea României pentru profesori:)
Școli sensibile la traume
În cartea Building Trauma-Sensitive Schools. Your Guide to Creating Safe, Supporting Learning Environments for All Students, Jen Alexander susține că elevii traumatizați se află în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare zi.
În școala sensibilă la traume, un proces de rupere și reparare în cadrul relațiilor este acceptat ca o componentă esențială pentru dezvoltarea socială și emoțională sănătoasă a tuturor elevilor, atât de mult încât este integrat în cultura școlii. Elevii traumatizați au experimentat adesea rupturi frecvente în relații, urmate de reparații minime sau inexistente. Ca urmare, elevii traumatizați adesea nu înțeleg încă cum poate funcționa procesul sănătos de rupere și reparare în relații și s-ar putea nici să nu știe că acest lucru este posibil. Prin urmare, educatorii trebuie să-i învețe pe toți tinerii ruperea și repararea relațiilor, precum și rezolvarea sănătoasă a conflictelor. Cel mai bine facem acest lucru oferind niveluri eșalonate de instruire, intervenție și sprijin care să corespundă nevoilor elevilor. Este important ca practicile disciplinare în sine să fie legate de un proces sănătos de reparare a relațiilor.
Adesea, când conduc un curs de formare, educatorii mă întreabă: „Vrei să spui că ar trebui să reducem așteptările din milă pentru elevii traumatizați și astfel să îi lăsăm să adopte comportamente nesănătoase?” Răspunsul meu la această întrebare este întotdeauna: „Mulțumesc pentru această întrebare importantă. Răspunsul meu este nu.”
Construirea de relații cu elevii și empatizarea cu sentimentele care stau la baza acțiunilor inadaptate nu înseamnă că ar trebui să scuzăm aceste acțiuni. Trebuie să ne așteptăm ca toți tinerii, inclusiv copiii și adolescenții traumatizați, să învețe modalități sănătoase de relaționare cu ceilalți, ceea ce necesită să fim clari cu privire la ce așteptări sunt negociabile și care nu sunt în mediile noastre educaționale. Siguranța, de exemplu, nu trebuie să fie negociabilă. Toată lumea are dreptul la siguranță și, prin urmare, rănirea de sine, a altora sau a proprietății nu este niciodată acceptabilă. Pentru a menține siguranța sau orice alt aspect nenegociabil, este necesară stabilirea de limite, responsabilitate și, atunci când este necesar, așteptări privind schimbarea comportamentală. Drept urmare, confruntarea cu consecințele acțiunilor proprii odată ce acestea au avut loc face parte din procesul de a ajuta tinerii să realizeze importanța de a depune eforturi pentru a-și schimba percepția asupra sinelui, a celorlalți și a lumii. Disciplina în școlile sensibile la traume se concentrează, prin urmare, atât pe predarea, cât și pe practicarea utilizării de noi abilități pentru modularea emoțiilor și acțiunilor, astfel încât să se pună accentul pe repararea relațiilor și să se poată restabili cu adevărat siguranța pentru toată lumea. Școlile sensibile la traume realizează acest lucru concentrându-se pe practici disciplinare restaurative. Înainte de a continua lectura, începeți prin a completa activitatea care urmează. Luați în considerare experiențele voastre cu rupturile de relații în termeni de cum este când alții vă fac rău și când voi faceți rău altora.
Luați-vă un moment pentru a vă gândi la un moment în care ați fost nedreptățit de altcineva.
• Ce emoții ați simțit când s-a întâmplat acest lucru?
• Ce ați fi vrut să îi spui celuilalt?
• Ce ar fi putut îmbunătăți situația după aceea? Și cum s-ar putea lega acest lucru de conceptul de justiție? De asemenea, cum se leagă acest lucru de disciplina din școlile noastre?
Apoi, gândește-te la un moment în care ai greșit intenționat sau neintenționat față de altcineva.
• Ce emoții ai simțit când s-a întâmplat acest lucru?
• Ce ai simțit că ar fi trebuit să spui celeilalte persoane (celorlalte persoane)?
• Ce ar fi putut îmbunătăți situația după aceea? Și cum s-ar putea lega acest lucru de conceptul de justiție? De asemenea, cum se leagă acest lucru de disciplina din școlile noastre?
La culcare
🔮Astăzi eu sunt obosită și vin la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Aceasta este o meditație concepută pentru a vă revedea ziua din perspectiva Părților. Începând cu relaxarea progresivă, meditația vă ajută să vă separați de Părțile voastre și să le încurajați să doarmă. Acest lucru nu este în contradicție cu noțiunea că „toate Părțile sunt binevenite”. Este o oportunitate de a vedea ce Părți au fost active în timp ce vă treceți în revistă ziua, de a le onora și de a le face să știe că le vedeți înainte de a le cere să se separe și să meargă la culcare. Audiție în tihnă și #timpdrămuit🌿😌
Cartografierea Minții în IFS: Explorarea Sistemelor Familiale Interne pe Cont Propriu
🫖Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele sub/personalități sau Părți din universul psihicului interior. Învăț o tehnică simplă de mind mapping pentru a explora Părțile interioare, pentru a clarifica emoțiile și a găsi soluții la probleme. #sistemefamilialeinterne
Școala în terapie
❤️Vă invit să reluați informația țesută în cele zece discuții cu profesori, psihoterapeuți și consilieri psihopedagogi pe tema traumei din școli și din educație. Am depănat povești despre trauma prezentă în cancelarie, despre schimbare, despre școala ca refugiu de siguranță, despre omnipotența profesorului, despre traumatizarea care împiedică dezvoltarea, despre copii sensibili la etichete, despre reguli care sunt făcute de cei care nu joacă, despre impostorii din educație, despre tsunami-ul de emoții al unui profesor debutant și despre cuvinte care disciplinează fără să rănească. #traumadineducație #traumadinşcoli #sănătatemintalășcoală
Într-o zi îți vei spune povestea despre cum ai reușit să treci prin ce ai trecut în școală și ea va deveni ghidul de supraviețuire al unui alt om.
🍵Așa zice Brene Brown, iar eu îmi propun să aduc în Pe cont propriu oameni, profesori și elevi, cu poveștile lor de reziliență. Caut profesori care au trecut printr-un proces de analiză personală. Caut elevi care au depășit sau care au trecut măcar parțial de experiența traumatică. Elevi cu care s-a lucrat și care au înțeles cum să meargă mai departe. Ajută-mă să ajung la ei.
🗽Eu mi-am scris povestea și am numit-o Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori. #tezaurdegreșeli #sănătatemintală #profesori
Fragmente de Tezaur
#PASTILA DE PSIHO-EDUCAȚIE
Cu alte cuvinte, un om care dintr-o pietricică la ficatul dumitale, face o stâncă la ficatul omenirii.
Filmul Escu (1990)
Catastrofizarea a fost un alt mecanism de apărare care s-a activat în momentul amenințării mele cu restrângerea de activitate. Jerome Blackman în cartea 101 apărări. Cum se protejează mintea descrie menținerea într-o zonă catastrofică ca fiind o apărare împotriva temerii că o situaţie neplăcută nu poate fi schimbată sau că aceasta va persista. Este reprezentată de (bifează ceea ce te-ai surprins gândind în momentele critice la școală):
▢ Mai rău de atât nu se poate.
▢ Este groaznic să mă umilească de față cu colegii, nu pot suporta așa ceva.
▢ Dacă îmi voi pierde locul de muncă, va fi cel mai groaznic lucru din viața mea.
🍩Vă invit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în școală şi pe care le ducem singuri şi neputincioși. Mediul școlar ar trebui să fie un spațiu de siguranță, dar, uneori, pot apărea comportamente și situații care par normale, dar sunt de fapt toxice – fie că vorbim despre relația profesor-elev, colegii de clasă sau presiunea continuă de a atinge anumite standarde. Dacă ai fost vreodată într-o situație în care ai simțit că ceva nu este în regulă, că ești nedreptățit sau stresat din cauza sistemului școlar, aș vrea să aud povestea ta. Te invit să împărtășești, în mod anonim dacă dorești, experiențele tale despre ceea ce înseamnă „Școala Toxică” pentru tine – fie că ești profesor, elev sau părinte. Promit să păstrez confidențialitatea și să aducem în discuție aceste lucruri împreună, pentru a crește conștientizarea, nu neapărat a genera soluții. Trimite-mi povestea ta aici: cabinet.neagucarmen@gmail.com.